Centrul Vechi al Capitalei, luat cu asalt de polițiști! Circa 100 de polițiști au controlat, în noaptea de vineri, spre sâmbătă, toate cluburile din zonă, într-o acțiune care a avut drept scop prevenirea infracțiunilor. Descinderile i-au luat prin surprindere pe clienții localurilor. Ca să nu dea explicații, unii au preferat să stea afară, în frig, până la plecarea oamenilor legii. Nici agenții de pază n-au scăpat de verificări. Zeci de amenzi au fost date, în doar câteva ore.
BOGDAN GHEBAUR, purtător de cuvânt, Poliția Capitalei "Au efectuat verificări pe linie economică și au avut în vedere aplicarea unor sancțiuni contravenționale. S-au făcut verificări pentru stabilirea legalitații angajarii forțelor de muncă și pe linie de protecție sanitar veterinară."
13. 000 de pachete de țigări și peste 1.000 de litri de whisky și vodka au fost confiscate de oamenii legii, în timpul acțiunii. În urma controalelor, ofițerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au dat amenzi în valoare de 20.000 de lei.
Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Șoferul care a provocat un accident sâmbătă, în Timișoara, și a fugit de la locul faptei a fost identificat și prins de polițiști. Conform comunicatului transmis de IPJ Timiș, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în trafic...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

