Date companie
 
 
 
 

Restaurant distrus de flăcări

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 Octombrie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Incendiu jud VS
 

Incendiu violent la un restaurant din Huși, în noaptea de duminică spre luni. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, la fața locului au intervenit 37 de pompieri cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă. Când au ajuns pompierii, incendiul era în fază de regresie, dar, în momentul realimentării cu oxigen din aer, arderea a repornit extrem de violent, iar flăcările s-au extins rapid. Focul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, la parter, acolo unde se afla restaurantul, la mansardă, unde se găseau câteva birouri și era depozitate documente, precum și la o terasă acoperită. După circa patru ore de eforturi, incendiul a fost lichidat. Nu s-au înregistrat victime, dar pagubele sunt însemnate. Au ars aproximativ 750 de metri pătrați din imobil, precum și 50 de metri pătrați din acoperișul terasei. Clădirea care adăpostea restaurantul era una de patrimoniu, iar recent fusese scoasă la licitație pentru a deveni sediu provizoriu pentru Judecătoria și Parchetul din Huși. Pompierii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs incendiul.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2