Un incendiu puternic a avut loc, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, la Târgu Mureș! Flăcările au izbucnit la un restaurant situat in zona centrala a unui complex. Întreaga clădire a restaurantului și terasa a fost distruse iar riscul să se propage la terasele aflate în jur era foarte mare. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Pompierii au reușit să stingă flăcările după 5 ore de intervenție. Complexul este cunoscut ca fiind cea mai căutată zonă de agrement din județ. În sezonul de vară, mii de oameni vin aici. Pompierii urmează să stabilească de la ce au pornit flăcările.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

