Date companie
 
 
 
 

Revoluția fiscală, accelerată

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 Septembrie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : CES aviz negativ
 

Grabă mare, pentru aplicarea măsurilor fiscale! Calendarul asumării răspunderii Guvernului în Parlament, pe pachetul măsurilor fiscale, a fost decalat. Astfel, plenul de miercuri a fost reprogramat cu o zi mai devreme, adică marți. Luni, Cabinetul Ciolacu reunit în ședință a avut pe masă proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu aviz negativ de la Consiliul Economic și Social, organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului. Consiliul Economic și Social a emis aviz negativ pe motiv că ”măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare”, iar proiectul de lege va contribui, de fapt, la deteriorarea nivelului de trai al populației. Restricțiile referitoare la facilitățile acordate întreprinderilor mici și mijlocii sunt nejustificate, mai argumentează CES. Avizul este, însă, consultativ și poate fi ignorat. Înainte de fi trimis la Parlament, proiectul de lege poate suferi modificări, însă, decizia finală aparține premierului Marcel Ciolacu. De altfel, șeful Executivului a declarat, recent, că nu este de acord cu unele măsuri prevăzute în pachetul fiscal. Potrivit ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, la unele măsuri nu se poate renunța sub nicio formă. Sunt trei paliere, dintre care unul se referă la reducerea de cheltuieli publice, al doilea este de combatere a evaziunii fiscale și al treilea vizează măsurile fiscal-bugetare.


Revoluția fiscală, accelerată

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2