Date companie
 
 
 
 

România, pe lista celor 52 de locuri de vizitat în 2020, întocmită de New York Times

RSS Știri
 
 
Data publicării : 11 Ianuarie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Romania, fagaras, paduri, lista, times, Domogled, stana, vale, destinatie, new, york, turistica, carpatii, meridionali, alpii, transilvaniei
 

Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei sau Alpii Transilvăneni, incluși pe lista New York Times a celor 52 de locuri de vizitat în 2020. Iubitorii de călătorii sunt încurajați să se bucure de frumusețea pădurilor seculare din Europa. ”Pentru a experimenta o bucată de salbăticie reală, fără să fie nevoie sa mergeți până la capătul lumii, vizitați România. Dintre toate pădurile primare și bătrâne care mai există în Europa, 65% se află aici. Aceste păduri, în care trăiesc urși, lupi, alături de o floră și o faună incredibil de variate, pot fi întâlnite în întreaga țară, însă trebuie să vezi Carpații Meridionali, pentru o experiență completă”, notează New York Times. Publicația recomandă vizitarea Parcului Național Domogled – Valea Cernei sau a lanțurilor muntoase Făgăraș, unde se întâlnesc "mii de hectare de natură neatinsă". Diversitatea tipurilor de peisaje, peșterile termale unice în România și izvoarele termominerale oferă tuturor iubitorilor de natură experiențe inedite. Turiștii se pot bucura de drumeții, de camping sau pot înota sub cascade, scrie prestigioasa publicație americană. Lista destinațiilor este publicată anual, de New York Times, publicația fondată în 1851 care a câștigat 127 de premii Pulitzer, fiind pe primul loc în lume la acest capitol. Lista destinațiilor turistice este întocmită pe baza sondajelor realizate de jurnaliștii de călătorie și a profesioniștilor din industrie. Includerea destinației pe listă este și un prilej de a atrage atenția asupra defrișărilor ilegale. Referitor la frumusețea și importanța pădurilor din țara noastră, Prințul Charles al Marii Britanii le-a numit ”o comoară naturală neprețuită, pe un continent care si-a distrus demult cea mai mare parte din natura sălbatică”.

BIANCA ROTARU, reporter ”Printre destinațiile turistice care atrag, în ultimii ani din ce în ce mai mulți turiști din țară și străinătate se numără stațiunea Stâna de Vale, din Masivul Vlădeasa, în Munții Apuseni. Turiștii sunt atrași la Stâna de Vale de peisajul de basm, de aerul curat puternic ionizat, de cele 16 trasee montane care au ca punct de plecare stațiunea, de pârtiile amenajate pentru schi, săniuș ori tubing, dar și de atracțiile variate din Parcul de Aventuri. Alte atuuri sunt condițiile de cazare la standarde înalte asigurate în stațiune, precum și tratamentele și terapiile oferite persoanelor cu probleme de sănătate.”



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ordin ICSID, în scopul respectării legii ( 16 Aprilie 2026 )

    CAZUL ICSID ARB/05/20- Micula case
    Curtea Districtuală a SUA pentru Districtul Columbia a emis marți, 14 aprilie 2026, un alt ordin prin care impune sancțiuni României, pentru nerespectarea continuă a obligațiilor impuse în procesul de executare...

  • Invitația lui Trump, acceptată ( 15 Februarie 2026 )

    Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...

  • Rating alarmant ( 14 Februarie 2026 )

    Ratingul suveran al României este menținut la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată în comunicatul transmis de agenția de evaluare financiară Fitch. Ratingul României ”BBB minus” este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital...

  • Boboteaza, ziua sfințirii apelor și a renașterii ( 6 Ianuarie 2026 )

    Boboteaza, această mare sărbătoare care cinstește Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, este celebrată în fiecare an, pe 6 ianuarie, de toți creștinii. Și astăzi, preoții au oficiat slujba de sfințire a apelor, iar credincioșii au primit agheasmă.

  • Ajun de Bobotează, la Stâna de Vale ( 5 Ianuarie 2026 )

    Sărbătorile de iarnă continuă, la fel și distracția în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Copii, părinți, bunici, iubitori ai sporturilor de iarnă sau, pur și simplu, dornici de plimbare în aerul curat al zonei, cu toții trăiesc din plin bucuria zilelor petrecute...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2