România se situează pe primul loc în topul deceselor premature în Uniunea Europeană. Potrivit raportului Eurostat publicat astăzi, 80,1% dintre decesele înregistrate la persoane sub 75 de ani în anul 2016 ar fi putut fi evitate prin programe de prevenție, însemnând controale medicale periodice, dar și prin tratamente eficiente.
BIANCA ROTARU, reporter ”În Uniunea Europeană, două din trei decese înregistrate la persoane sub 75 de ani ar fi putut fi evitate, se arată în raportul Eurostat. Astfel, un milion două sute de mii de astfel de decese sunt considerate premature. Conceptul de „mortalitate evitabilă” are la bază convingerea că anumite decese ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un sistem public de sănătate eficient, dacă s-ar fi realizat intervenții de prevenire și tratamente eficiente.”
În România, peste 89.000 dintre decesele totale înregistrate în anul 2016 în cazul persoanelor sub 75 de ani, însemnând 80,1%, ar fi putut fi evitate. La acest capitol, România este urmată de Slovacia cu un procentaj de 30,8%, Lituania cu 30,1% și Bulgaria cu 29,7%. La capătul opus al clasamentului, cu cel mai mic număr de decese tratabile se situează Franța, cu un procent de 19,3%. În cazul deceselor care puteau fi evitate prin programe de prevenție, România a înregistrat un procent de 48,2%. Primele locuri la nivelul Uniunii Europene sunt ocupate de Slovenia cu 53,5%, Ungaria cu 51,7% și Estonia cu 50% . Rata cea mai mică de decese ce ar fi putut fi prevenite a fost înegistrată în Polonia și Italia, ambele cu 40,8%, Malta cu 39,9% și Bulgaria cu 35,4%. Printre cauzele principale ale deceselor ce ar fi putut fi evitate, se numără atacurile de cord cu un număr de 174.000 decese, cancerul traheal 168.000 decese și accidentele vasculare cu 87.000 decese.
Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...
Ratingul suveran al României este menținut la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată în comunicatul transmis de agenția de evaluare financiară Fitch. Ratingul României ”BBB minus” este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital...
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, a fost respinsă, luni, în urma votului din Parlament. În discursul rostit la tribuna Parlamentului, premierul Ilie Bolojan...
Barometrul ”România între Magie și Ezoterie”, lansat la Muzeul Țăranului Român! Potrivit rezultatelor sondajului, circa 75% dintre respondenți cred că norocul este important în viață, iar peste 21% au opinie contrară.
Fostul ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, critică discursul politic privind creșterea salariilor din țara noastră. ”În timp ce unii politicieni de dreapta continuă să spună că salariile au crescut ”prea mult” față de productivitate, ultimele date oficiale Eurostat arată altceva.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

