România ocupă unul din primele locuri în Uniunea Europeană, în ceea ce privește munca la negru. Potrivit Eurobarometrului publicat luni, în România, media angajaților cu ”remunerație în plic” este de 7 la sută, pe când media Uniunii Europene este de 3 la sută. Doar Letonia, Olanda și Estonia înregistrează un procent de angajați la negru mai mare decât cel al țării noastre, respectiv 11%. Conform Eurobarometrului efectuat în cele 28 de state membre ale Uniunii, printre motivele invocate pentru alegerea serviciilor și bunurilor care implică munca "la negru" se numără prețurile mai mici, cu o medie de răspunsuri de 60%. 22% au spus că au muncit astfel, ca favor pentru prieteni. Jumătate dintre cei care au lucrat la negru au menționat că sunt avantaje pentru ambele părți, 21% au invocat dificultatea de a găsi un loc de muncă cu forme legale, 16% au răspuns că impozitele sunt prea mari iar 15% au motivat alegerea prin absența altor venituri.
NATALIA MANOLESCU, reporter "Europenii cheltuie anual, în medie, 200 euro pe bunuri sau servicii care implică ”remunerația în plic”. Suma anuală medie câștigată de cei care lucrează la negru este de 300 euro. Reparațiile și renovările locuințelor, reparațiile auto, curățenia locuințelor și industria alimentară sunt cele mai solicitate bunuri sau servicii care implică munca la negru.”
Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor a subliniat că munca la negru expune lucrătorii la condiții de muncă periculoase și la câștiguri mai mici. De asemenea, a menționat faptul că guvernele sunt private de venituri iar sistemele de protecție socială sunt grav afectate. În luna aprilie, Comisia Europeană va propune lansarea unei platforme europene pentru prevenirea și descurajarea muncii la negru, care ar îmbunătăți cooperarea între inspectoratele de muncă și organismele responsabile de asigurarea respectării legislației din întreaga Europă, a mai declarat comisarul european. La realizarea Eurobarometrului, au fost intervievați aproximativ 26 de mii de respondenți din diverse grupuri sociale și demografice.
Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...
Ratingul suveran al României este menținut la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată în comunicatul transmis de agenția de evaluare financiară Fitch. Ratingul României ”BBB minus” este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital...
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, a fost respinsă, luni, în urma votului din Parlament. În discursul rostit la tribuna Parlamentului, premierul Ilie Bolojan...
Costul orar al forței de muncă a scăzut cu 0,82% în trimestrul III 2025 față de trimestrul II. Datele sunt în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare.
Costul orar al forței de muncă a scăzut cu 0,82% în trimestrul III 2025 față de trimestrul II. Datele sunt în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

