Prețurile mari din piețe îi împiedică pe români să țină post.
VOX: "Le-am învãtat pe de rost! De câte ori trec pe lângã tarabe, în fiecare zi, sã vãd poate au mai scãzut! (...)Si nu e vorba numai de post, sã zici cã vrei în primãvarã sã te vitaminizezi, sã cumperi câteva urzici, verdeață, nicio șansã! Ar trebui vreo trei salarii!"
AMBIANÞÃ: "Ochii vãd, inima cere...! Dacã nu am bani în buzunar si nu am putere!"
Ca în fiecare an, postul i-a scos pe localnicii din satul prahovean Potigrafu pe marginea șoselei ca să vândă urzici. Acestea sunt culese din pădurile din apropiere, iar prețurile sunt negociabile și mai mici față de cele din piață.
VOX: "Uite, am adunat si stãm la poartã, luãm si noi un ban! Uite, de când am iesit nu a oprit nicio masinã!"
Chiar și așa, comercianții de la marginea drumului spun că vânzările merg prost, iar cei din piețe sunt conștienți că prețurile mari le țin produsele pe tarabe zile în șir.
Dacă inflația trece de 5%, adaosul comercial la toate produsele agroalimentare ar putea fi plafonat la 20%, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la Antena 3 CNN. El a explicat și cum va funcționa noul mecanism de plafonare.
Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Albă, care precede începutul postului Paștelui. Această perioadă este una de tranziție, care îi pregătește pe credincioși pentru cel mai aspru post al anului, atât din punct de vedere alimentar...
Pregătirile pentru târgurile de Crăciun din București sunt pe ultima sută de metri. Potrivit anunțului transmis de Primăria Capitalei, sâmbătă, la ora 17:00, va fi deschis Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, aflat la a 18-a ediție...
Ministerul Energiei a înaintat către Guvern un memorandum cu cinci măsuri de reformă a pieței de energie pe termen scurt, în conformitate cu contextul european, directivele Comisiei Europene, recomandările Eurelectric, Agenției pentru...
Escrocii utilizează un larg evantai de posibilități pentru a pune mâna pe banii oamenilor și vizează, inclusiv, planurile de vacanță ale acestora. În plin sezon estival, infractorii din online oferă locuri de cazare în apartamente care nu există, la prețuri prea bune...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

