Procurorii cu cel puțin 10 ani de vechime în magistratură și care își doresc șefia Parchetului General sau a Direcției Naționale Anticorupție și-au putut depune candidaturile până miercuri, 3 octombrie. Pentru cei care speră să preia aceste funcții urmează depunerea proiectelor. Până pe 15 octombrie, candidații trebuie să ducă la ministerul Justiției un portofoliu care să conțină un CV, cel puțin 10 rechizitorii, dar și un raport de evaluare. Listele cu persoanele care au candidat pentru ambele funcții, precum și programarea interviurilor se vor afișa vineri, la sediul ministerului Justiției sau pe site-ul instituției. Proba finală va fi, însă, interviul, care va avea loc între 23 si 25 octombrie. Astfel, pe 1 noiembrie ar trebui să știm cine este noul procuror general și cine a câștigat cursa pentru postul de procuror-șef al DNA. Cei doi câștigători trebuie avizați însă de Consiliul Superior al Magistraturii și numiți prin decret de președintele țării care, potrivit legii, poate refuza propunerile făcute de ministrul Justiției.
Direcția Națională Anticorupție a contestat, miercuri, decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a Elenei Udrea. Marți, ea a primit vestea privind decizia de liberare condiționată în timp ce se afla internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești...
Val de percheziții, la Timișoara! 30 de percheziții au fost efectuate de procurorii DNA și de polițiști, marți, la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în locuințele unor angajați și la firme de transport.
Perchezițiile efectuate de polițiști și de procurorii DIICOT, la grupări specializate în trafic de droguri și persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, s-au soldat cu arestarea a peste 100 de suspecți și plasarea sub control judiciar a altor 50.
Dosar amplu de trafic de minori, pornografie infantilă și viol, instrumentat de procurorii DIICOT și polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Caraș–Severin. Anchetatorii au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane...
Anchetă uriașă, pentru fapte de corupție în Armata Română, cu un prejudiciu de peste 2.400.000 de euro! În dosar, este vizat comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019