Vești bune pentru angajații din sistemul sanitar de stat! Proiectul legii salarizării, pus în dezbatere publică, prevede ca, în anul 2022, medicii să primească salarii de bază cuprinse între 5.700 de lei și 16.250 de lei, în timp ce asistenții medicali vor câștiga între 3.610 lei și 5.649 de lei. Prin noua lege a salarizării vor crește substanțial salariile de bază pentru personalul medical, chiar din anul 2018, astfel încât medicul de la Unitatea de Primiri Urgențe să beneficieze de echivalentul a 3.600 de euro pe lună, iar medicul rezident UPU să beneficieze de echivalentul a 1.200 euro/lună, se arată în expunerea de motive care însoțește actul normativ. Astfel, în 2022, în unitățile clinice, medicii primari, ca și medicii dentiști primari, vor câștiga 12.500 de lei, în timp ce medicii specialiști vor avea un salariu de bază de 9.900 de lei. Totodată, medicii rezidenți din unitățile clinice vor avea un salariu de bază între 5.700 de lei și 7.900 de lei, în funcție de anul de rezidențiat.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter ”În același timp, managerii de spitale vor primi între aproximativ 14.200 de lei și aproape 15.000 de lei. În unitățile unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture sau două ture managerul poate primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, un spor de 15 la sută din salariul de bază pentru orele lucrate.”
Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de până la 100 la sută din salariul de bază al funcției îndeplinite, potrivit proiectului.
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Medicii fug de gărzi nu din cauza comodității sau a lipsei de responsabilitate. Plata insuficientă și durata ”inumană” a gărzilor sunt cele care pun barieră între medici și camerele de gardă. Cel puțin așa reiese din mesajul postat pe Facebook de Sanitas...
În sfârșit, legea ”Nordis” a fost votată, după luni întregi de tergiversări, și merge la promulgare. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, legea ”Nordis”, care schimbă regulile din piața imobiliară...
Creștinii îi celebrează, sâmbătă, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, cunoscuți drept conducătorii cetelor de îngeri și călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiției, în această zi se face pomenirea tuturor morților din familie. Arhanghelul Mihail...
Șoferii începători ar putea să nu mai aibă acces la mașini puternice. Ar fi urmarea unui proiect de lege depus de un deputat USR.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

