Date companie
 
 
 
 

Salvate în ultima clipă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 15 Iulie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : tentativa suicid
 

Două femei, mamă și fiică, care au încercat să-și ia viața aruncându-se în apele Mureșului, la Arad, au fost salvate în ultima clipă. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Vineri-seară, o persoană a sunt la 112 și a anunțat că a văzut în apa Mureșului o femeie care se străduia să rămână la suprafața apei și striga după ajutor. Discepeceratul 112 a dirijat toate echipajele disponibile, către locul indicat de martor. La fața locului a ajuns, mai întâi, o patrula de jandarmi, care a comunicat la 112 că, de fapt, în apa râului sunt două femei și a cerut ajutor suplimentar. Au ajuns, în scurt timp, echipaje de pompieri, polițiști și medicale. Prima femeie, adusă la mal de un arădean, a beneficiat de măsuri de prim ajutor din partea jandarmilor. Cadrele medicale au constatat că femeia este conștientă și cooperantă. Cealaltă femeie, scoasă între timp din apă, a avut nevoie de manevre de rescuscitare. Din fericire, manevrele au dat rezultate. Mama, în vârstă de 78 de ani, și fiica, în vârstă de 52 de ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Potrivit presei locale, fiica ar fi explicat, ulterior, că mama ei este bolnavă cu nervii și nu vrea să se trateze, iar ea nu a mai rezistat. Fiind singure pe lume, ar fi decis să se sinucidă împreună.


Salvate în ultima clipă

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2