Date companie
 
 
 
 

Sancțiuni de peste 24 de milioane lei, pentru evaziune fiscală, în panificație

RSS Știri
 
 
Data publicării : 2 Decembrie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : evaziune, politia, cereale, panificatie, controale, sanctiuni, persoane, fiscala, romana, comerciale, societati, fizice
 

Sancțiuni usturătoare, în urma acțiunilor de verificare a operațiunilor cu produse cerealiere și de panificație! După controalele declanșate acum trei luni, oamenii legii au dat peste 55 de mii de amenzi, în valoare de circa 24 de milioane de lei. Potrivit Poliției Române, dintre cele aproximativ 140.000 de controale, mai mult de 32.000 au vizat societăți comerciale, iar 19.000, persoane fizice. Au fost verificate și peste 88.000 de mijloace de transport. 105 dintre acestea, precum și bunuri de peste 30 de milioane de lei, au fost confiscate de polițiști. Ei au constatat mai mult de 1.700 de infracțiuni, dintre care aproape 1.100 de cazuri de evaziune fiscală. Într-un comunicat al I.G.P.R. se precizează că, pentru combaterea evaziunii în domeniul panificației, au fost verificați de la producători, până la cei care vând produsul finit către populație, inclusiv zona de export a cerealelor. Ca măsură suplimentară, în urma neregulilor constatate, a fost suspendată activitatea la 44 de unități de morărit și panificație. La aceste acțiuni au fost angrenați și specialiști din cadrul Gărzii Financiare, A.N.A.F., direcțiilor județene pentru agricultură, direcțiilor de sănătate publică și Autorității Naționale Pentru Protecția Consumatorilor.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Bătușii, anchetați sub control judiciar ( 31 Ianuarie 2026 )

    O bătaie într-un bar din Sectorul 4 al Capitalei s-a soldat cu dosar penal și cu plasarea sub control judiciar a combatanților, respectiv patru cetățeni nepalezi. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

  • Recomandări de la IGSU, în contextul gerului ( 31 Ianuarie 2026 )

    În contextul scăderii drastice a temperaturilor, până pe 4 februarie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă populației să folosească în condiții de siguranță sursele de încălzire, să se preocupe de animalele aflate în frig și să semnaleze...

  • Tragedie terfelită cu poză AI ( 26 Ianuarie 2026 )

    Semnal de alarmă transmis de Poliția Română, după ce, pe rețelele de socializare, a început să circule o imagine falsă, realizată cu ajutorul inteligenței artificiale, asociată în mod eronat cu cazul crimei din județul Timiș! ”Atenție la dezinformare!

  • Controale în stațiile de cale ferată ( 24 Ianuarie 2026 )

    Polițiștii de la transporturi au derulat acțiunea „RAIL ACTION DAY – Active Shield”, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.

  • După protest, sancțiuni financiare și dosare penale ( 16 Ianuarie 2026 )

    Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2