Date companie
 
 
 
 

Sărbătoarea Floriilor

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Aprilie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : pelerinaj, sarbatoare, saptamana, paste, florii, crestini, salcie, patimilor, duminca, stalparilor
 

Creștinii celebrează, astăzi, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, sărbătoare care precede Paștele! Floriile marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de o mulțime de credincioși care țineau în mâini ramuri de măslin și de finic. Este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Nu are o dată exactă, reperul fiind acela că se celebrează în fiecare an cu o săptămână înainte de Paște. A fost menționată pentru prima dată în secolul al IV-lea, ca sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, oraș în care a și început să fie celebrată, după care a fost preluată de creștinii din întreaga lume. Floriile deschid "Săptămâna Mare", după cel mai aspru post din an, iar, din punct de vedere liturgic, marchează începutul Săptămânii Patimilor. De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. În țara noastră, de Florii au loc pelerinaje în zona așezămintelor religioase. Un astfel de pelerinaj a fost organizat, aseară, la Galați, la Catedrala Arhiepiscopală. Credincioșii au adus cu ei flori și ramuri de salcie, pentru a fi sfințite.

VOX "- Ce semnificație are această procesiune? - Pentru ziua de mâine, pentru intrarea în Ierusalim a Mântuitorului. - Și cu ce ați venit? - Cu ramuri de salcie. Așa este tradiția."

VOX "Ceva frumos, deosebit. E prima oară, de mai mulți ani."

VOX "- Sănătate, liniște sufletească și, în primul rând, pace pe pământ. - Asta vă doriți? - Da. - Dar ce înseamnă această procesiune? - Întâmpinarea Domnului pentru Paști."

La Catedrală, pelerinii au fost întâmpinati de Părintele Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a rostit rugăciunea de binecuvântare a salciei, după care a oficiat slujba.

AMBIANȚĂ "Ramuri de copaci și i-a prevestit Învierea. Purtăm în mâini ramuri de copaci și flori în această zi de Înainteprăznuire și precum pe acele popoare și pe acei prunci care ți-au strigat ție "Osana!", apără-ne și pe noi."

În tradiția românească, sărbătoarea Floriilor este legată de anumite superstiții. Una dintre acestea spune că nu este bine să te speli pe dinți în această azi, pentru că vei albi. Cei care totuși vor să o facă trebuie sa folosească apă sfințită. O altă tradiție spune că acela care se împărtășește în Duminica Floriilor are mari șanse să i se împlinească orice dorință își va pune. De asemenea, în ajun de Florii, fetele nemăritate fierb busuioc în apă, iar cu aceasta se spală pe cap și apoi o toarnă la rădăcina unui păr înflorit. Se spune că astfel își vor întâlni alesul inimii. Floriile înseamnă, însă, și serbarea zilei onomastice pentru un milion patru sute de mii de români. Printre cei sărbătoriți, se află cei care poartă numele de flori: Florin, Florina, Florentina, Viorel, Viorela, Margareta, Mărgărit, Camelia, Brândușa sau Lăcrămioara sunt prenume frecvent întâlnite în registrul Stării Civile. Dintre bărbații care își serbează onomastica, cei mai mulți se numesc Florin, peste 341.000, în timp ce numai două persoane poartă numele Mărgărit. Dintre femeile sărbătorite de Florii, cele mai multe se numesc Viorica și Florentina.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârea Sfântului Duh ( 20 Iunie 2021 )

    La 50 de zile de la învierea lui Iisus Hristos creștinii ortodocși sărbatoresc Rusaliile sau Pogorârea Sfanțului Duh. Duhul Sfânt a coborât între apostoli, în chipul unor limbi de foc, iar aceștia au început să vorbească în limbi străine, pe care nu le știau până atunci. Evenimentul marchează și întemeierea Bisericii.

  • Emisiuni speciale în a doua zi de Paște, la Favorit TV ( 2 Mai 2021 )

    A doua zi de Paște continuă la Favorit TV, cu emisiuni dedicate tuturor românilor care iubesc tradiția autentică și muzica populară de calitate. Maratonul emisiunilor speciale dedicate sărbătorilor pascale...

  • Emisiuni speciale de Paște, la Favorit TV ( 1 Mai 2021 )

    Program special, la Favorit TV, în prima zi de Paște! Dimineața începe cu voie bună și muzică dragă sufletului românului. De la ora 11:00, Raluca Diaconu și invitații ei vă invită să petreceți împreună...

  • „Obiceiuri de Paște - atelierul de copii”, mâine, de la 10:30, la Favorit TV ( 30 Aprilie 2021 )

    Favorit TV a pregătit un adevărat festival de emisiuni, ce vor fi difuzate în perioada sărbătorilor pascale. În sâmbăta Paștelui, îndrăgita prezentatoare și interpretă de muzică populară, Raluca Diaconu...

  • Ediție specială „Start Show România”, duminică, ora 12:30, la Național TV ( 30 Aprilie 2021 )

    Pregătirile pentru Paște au intrat pe ultima sută de metri nu numai în gospodăriile românilor, ci și în platoul Start Show România! Diana Matei și Adrian Enache, gazdele show-ului dumneavoastră...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2