Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cere plafonarea prețurilor produselor din coșul minim de consum.
COSMINA STOIAN, reporter
„ANPC a declarat într-un comunicat de presă că, în contextul pandemiei declanșate de noul coronavirus și a decretării stării de urgență pe întreg teritoriul României, există o creștere substanțială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piață, așa că propune măsura plafonării prețurilor pentru a preveni comportamentele comerciale incorecte sau ilegale și posibilele creșteri substanțiale de prețuri.”
În egală măsură, ANPC propune ca în magazinele de retail să se impună aplicarea unor limite privind cantitățile din același produs vândute unei singure persoane. Această măsură trebuie luată pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs și pentru a preveni eventuale probleme în aprovizionare. Plafonarea prețurilor ar urma să fie făcută pe o perioadă determinată.
Totodată, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România solicită autorităților ca micile magazine să rămână deschise și să nu le fie restricționată activitatea. Unul dintre motivele menționate este acela că, în timpul pandemiei, magazinul de cartier este foarte important pentru ca oamenii să evite aglomerația diin marile hipermarketuri. Între măsurile de sprijin cerute se numără amânarea plății contribuțiilor sociale ca CAS și CASS, amânarea cu două luni a depunerii declarațiilor fiscale sau rambursarea rapidă a TVA. Măsurile pot constitui un sprijin în această perioadă dificilă din punct de vedere social și economic.
ANPC a aplicat aproape 7 milioane de lei amenzi în urma Comandamentului Litoral 2025, desfășurat în ultimele două săptămâni, în stațiunile de pe malul Mării Negre.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a atras atenția că, în România, intră sute de mii de tone de produse marcate ca fiind second hand, dar care, de fapt, sunt deșeuri.
Cluburi de pe litoral, închise temporar de Protecția Consumatorilor! În urma unor controale, comisarii ANPC au descoperit mai multe nereguli precum gheață ținută pe jos, pereți cu infiltrații și mucegai, sau sosuri și lapte păstrate la temperaturi nepotrivite. Conform unui comunicat al instituției, în total, 27 de cluburi din Vama Veche și Costinești au fost verificate. Au fost aplicate 49 de amenzi și 16 avertismente.
Amenzi în sumă totală de 157.000 de lei, trei unități închise temporar și 10 avertismente. Este rezultatul a 23 de controale efectuate de comisarii Protecției Consumatorilor, sâmbătă, pe litoral. Echipele de control au descoperit mai multe nereguli...
Șezlonguri murdare, grupuri sanitare insuficiente și meniuri incomplete! Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de comisarii Protecției Consumatorilor, în timpul controalelor efectuate în stațiunea Năvodari, în cadrul operațiunii...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019