Date companie
 
 
 
 

Șeful Serviciului Imigrări este cercetat pentru împușcarea mortală a unui pescar amator

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 Iunie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : galati, cercetat, impuscat, procurori, pescar, comisar, serviciul, imigrari
 

Partidă de pescuit, încheiată tragic, pentru un gălățean, care a fost împușcat în inimă de comisarul-șef al Serviciului de Imigrări Galați. Omul legii încerca să îndepărteze păsările cu ajutorul unei arme cu glonț, însă unul dintre proiectile a nimerit pieptul pescarului. Asistenta de pe ambulanță, care a constatat decesul, a completat un certificat conform căruia victima a murit în urma unui infarct.
Mai grav este că documentul în cauză a fost semnat și de medicul de familie.

VOX "Ați crezut că e infarct? Nu că am crezut, așa au spus doctorii. Acasă, am văzut. Avea sânge, avea gaură în inimă."

LILIANA ISTRATE, purtator de cuvant, Parchetul Galați "Rudele erau convinse că a murit datorită unui infarct. Inițial, a fost eliberat un certificat medical de constatare, care este depus la primăria din localitate."

Comisarul șef al Serviciului de Imigrări Galați este cercetat de procurori pentru omor din culpă. Reprezentanții Direcției de Sănătate și cei ai Ambulanței au declanșat propria anchetă pentru a stabili dacă s-au respectat procedurile legale, după apelul primit la 112.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Crima din Cenei, planificată ( 22 Ianuarie 2026 )

    Doi adolescenți de 15 ani au ajuns pe mâna anchetatorilor, în cazul băiatului ucis, incendiat și îngropat în curtea unei case din județul Timiș. Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Cei doi băieți au fost reținuți...

  • Coliziune pe contrasens ( 17 Ianuarie 2026 )

    Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...

  • Suspectat pentru trafic de migranți ( 22 Decembrie 2025 )

    Un român este cercetat pentru trafic de migranți, după ce a fost prins la granița României cu Republica Moldova încercând să introducă ilegal în România patru cetățeni din Bangladesh.

  • ”JUPITER 4” continuă cu a treia zi de percheziții ( 5 Noiembrie 2025 )

    Operațiunea ”JUPITER 4” marchează a treia zi de percheziții, în mai multe județe din țară, și de punere în executare a mandatelor de aducere. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului...

  • Incendiu fatal în Galați ( 27 Iulie 2025 )

    Un bărbat de 73 de ani a murit, la Galați, după ce casa i-a luat foc. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2