Date companie
 
 
 
 

Simion și-a recunoscut înfrângerea

RSS Știri
 
 
Data publicării : 19 Mai 2025
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : infrangere, aeroport, razboi, felicitari, nicusor, puscas, simion
 

Dacă, la închiderea urnelor, candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, și-a revendicat victoria și a anunțat că este președintele ales și că îl va pune pe Călin Georgescu la conducerea țării, după prezentarea datelor care arătau că, de fapt, era înfrânt, el i-a transmis felicitări lui Nicușor Dan.

GEORGE SIMION, candidat la prezidențiale ”Aș vrea să îl felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan. A câștigat alegerile, a fost voința poporului român. Vreau să mulțumesc celor peste cinci milioane de români, care și-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi, nu există un lucru mai de preț pentru mine decât încrederea lor. Am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor. Sunt mândru de voi și sper că v-am reprezentat cu cinste.”

George Simion a precizat, însă, că lupta nu trebuie abandonată.

GEORGE SIMION, candidat la prezidențiale ”Este timpul să continuăm lupta noastră pentru dreptate, pentru adevăr, pentru familia naturală, pentru credința creștină și pentru libertate. Vom fi în continuare o parte importantă și semnificativă a societății românești. Vă rog pe fiecare dintre voi să nu abandonăm. Mergem până la capăt, chiar dacă este greu să simțim acest gust amar al înfrângerii. România și poporul român trebuie să fie pe primul loc.”

Conform fotografiilor postate pe pagina de Facebook a snoop.ro, luni-dimineață, George Simion se afla pe Aeroportul din Otopeni, alături de Vasile Pușcaș, omul de afaceri care l-a susținut în timpul campaniei pentru prezidențiale. În mesajul care însoțește fotografiile, se precizează că au fost făcute la ora 06:00 și că nu era clar care era destinația celor doi.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Reacții după decizia CCR privind legea pensiilor magistraților ( 18 Februarie 2026 )

    Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților, salutară pentru Guvernul Bolojan! Conform comunicatului transmis de Guvernul României, ”prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale...

  • Invitația lui Trump, acceptată ( 15 Februarie 2026 )

    Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...

  • Bijuterii confiscate pe aeroport ( 10 Ianuarie 2026 )

    Bijuterii, ceasuri și sume de bani, în valoare totală de 3 milioane euro, descoperite ascunse în bagaje, la Aeroportul Henri Coandă. 

  • Situația din justiție, gravă ( 21 Decembrie 2025 )

    Declarație incendiară a președintelui Nicușor Dan, duminică, la Palatul Cotroceni, privind situația din sistemul de justiție! În esență, concluzia sesizărilor primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului...

  • Candidații la funcția de edil al Capitalei, la vot ( 7 Decembrie 2025 )

    Candidații la funcția de primnar general al Capitalei au votat încă de la primele ore ale dimineții.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2