Date companie
 
 
 
 

Sinuciderile dintr-un centru de plasament craiovean, în anchetă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 7 Decembrie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : criza, craiova, baiat, ancheta, sinucidere, protectia, plasament, centru, directia, fata, celula, copilului
 

Noul caz de sinucidere dintr-un centrul de plasament din Craiova provoacă măsuri fără precedent la nivel instituțional. În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a fost constituită o celulă de criză și a fost demarat o anchetă internă, după ce o fată de 13 ani și un băiat de 19 ani s-au sinucis în ultimele zile. Cei doi se aflau în case de tip familial. Fata, în vârstă de 13 ani, elevă în clasa a VII-a a fost găsită spânzurată, în data de 2 decembrie, de o țeavă de gaze din spatele blocului în care locuia. A fost resuscitată și transportată la spital, dar, în ciuda eforturilor medicilor, nu a putut fi salvată. Al doilea caz de sinucidere a fost înregistrat în seara de 5 decembrie, chiar în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae. Un tânăr în vârstă de 19 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova și care se afla sub măsură de protecție specială în cadrul unei case de tip familial, s-a aruncat în gol de pe un bloc în construcție. Se pare că băiatul a fost foarte afectat de soarta adolescentei, care și-a pus capăt zilelor din cauză că a fost luată din familia în care crescuse timp de 11 ani. În urma lui, băiatul a lăsat un bilet de adio în care mărturisea că nu se simțea iubit și că nu își mai găsește locul în această lume. Cele două cazuri de sinucidere înregistrate în mai puțin de o săptămână a pus pe jaratec autoritățile din Craiova. Potrivit unui comunicat al Direcției de Protecția Copilului Dolj, instituția a inițiat o serie de acțiuni de monitorizare, evaluare și consiliere psihologică a tuturor copiilor și tinerilor din sistemul rezidențial. În ambele cazuri de sinucidere, anchetatorii caută să stabilească toate detaliile privind aceste tragedii.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Revolta localnicilor îngroziți de crima adolescenților ( 26 Ianuarie 2026 )

    Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.

  • Anchetă extinsă în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 ( 23 Ianuarie 2026 )

    Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat extinderea urmăririi penale în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei. 

  • Crima din Cenei, planificată ( 22 Ianuarie 2026 )

    Doi adolescenți de 15 ani au ajuns pe mâna anchetatorilor, în cazul băiatului ucis, incendiat și îngropat în curtea unei case din județul Timiș. Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Cei doi băieți au fost reținuți...

  • Bătrâni cu scabie, salvați dintr-o casă din Cenad ( 18 Decembrie 2025 )

    11 dintre bătrânii care au fost găsiți cazați în condiții deplorabile într-o casă din Cenad, județul Timiș, au scabie și au fost spitalizați. În urmă cu circa o săptămână, 74 de vârstnici, care, inițial, erau internați într-un azil din Lenauheim, au fost găsiți...

  • Drumeție în Bucegi, încheiată la spital ( 31 Octombrie 2025 )

    Accident grav, în Bucegi! Salvamontiștii, sprijiniți din aer de un elicopter de la Punctul de Operare Aeriană Brașov, au pornit, joi după-amiază, în căutarea unui băiat, în vârstă de 17 ani, care s-a rătăcit în timpul drumeției cu familia.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2