Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală ”Alma Mater” se declară solidare cu sindicatele din sistemul sanitar de stat, care au declanșat greva generală, și solicită renunțarea la proiectul legii salarizării unitare. ”Forma extremă a luptei sindicale la care ați recurs este legitimă, cauza principală fiind iresponsabilitatea Guvernului demis de a implementa, cu tot dinadinsul, proiectul legii salarizării contestat vehement de majoritatea salariaților din sectorul bugetar, inclusiv de către cei din Sănătate și din Educație. Solicităm, la fel ca și Federația Sanitas, renunțarea la această mizerie de proiect al legii salarizării”, se arată în comunicatul de presă transmis de sindicaliștii din Educație. ”Stimați colegi de la Sanitas, sperăm că greva generală declanșată va fi un semnal de alarmă pentru întreg spectrul politic și că cei care încă visează să fie transpus în practică acest proiect al legii salarizării vor conștientiza în al doisprezecelea ceas că este perdant ceea ce vor să facă”, se precizează în comunicat. Conform sindicaliștilor, o lege a salarizării serioasă, în care fiecare salariat să-și găsească locul meritat în grila de salarizare, trebuie făcută după instalarea unui guvern legitim și obligatoriu împreună cu partenerii de dialog social.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

