Date companie
 
 
 
 

Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca au fost încarcerați

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Iulie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : penitenciar, rahova, inchisoare, vintu, condamnare, Margineni, luca, petromservice
 

Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca au fost încarcerați! Condamnat la șase ani și două luni de închisoare cu executare în dosarul delapidării Petromservice, Vîntu a fost dus, aseară, în Penitenciarul Rahova. La rândul său, fostul partener al lui Vîntu, Liviu Luca, va executa pedeapsa de șase ani de închisoare la Penitenciarul Mărgineni, unde a fost încarcerat tot vineri seară. Polițiștii ilfoveni l-au ridicat pe Vîntu de la locuința sa din Corbeanca, după ce au primit mandatul de executare a pedepsei. La Penitenciarul Rahova va sta 21 de zile în carantină, după care se va stabili definitiv unitatea de detenție în care va executa pedeapsa. Liviu Luca s-a predat, la scurt timp după comunicarea deciziei de condamnare și a fost preluat de polițiștii de la I.P.J. Prahova. El va fi ținut în carantină la Penitenciarul Mărgineni, din județul Dâmbovița, după după care va fi transferat pentru ispășirea pedepsei. Pe latură civilă, toții inculpații trebuie să plătească 36 de milioane de euro către fosta Petromservice. Sorin Ovidiu Vîntu mai are trei condamnări, două definitive, în dosarul privind șantajarea lui Sebastian Ghiță și, respectiv, cel privind favorizarea lui Nicolae Popa, și una, contestată de afaceristi, privind devalizarea Fondului Național de Investiții.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Rapperul american Wiz Khalifa, condamnat la închisoare în România ( 19 Decembrie 2025 )

    Rapperul american Wiz Khalifa, cel care, în iulie 2024, și-a aprins o țigară cu cannabis pe scenă, la un festival organizat la Costinești, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanța, la nouă luni de închisoare cu executare, pentru deținere de droguri de risc.

  • Dani Mocanu și fratele său, căutați de polițiști pentru ispășirea condamnării la închisoare ( 8 Noiembrie 2025 )

    Manelistul Dani Mocanu și fratele său, dați în urmărire generală în baza mandatelor de punere în executare a pedepsei cu închisoarea, sunt de negăsit. După pronunțarea sentințelor, polițiștii au mers la locuința din Ștefănești, județul Argeș...

  • Alimentarea cu gaze, reluată pe etape ( 26 Octombrie 2025 )

    Reluarea etapizată a furnizării gazelor în zona Calea Rahovei scoate la iveală pierderi de gaze pe instalația de utilizare individuală sau comună din mai multe locuri. Potrivit comunicatului transmis de compania Distrigaz, sâmbătă, în baza...

  • Plan de refacere, după tragedia din Rahova ( 20 Octombrie 2025 )

    Blocul din cartierul Rahova afectat grav de explozie nu va fi demolat complet, ci vor fi executate lucrări de punere în siguranță. Măsurile se bazează pe raportul tehnic, în care se recomandă dezafectarea etajelor superioare și consolidarea...

  • Bloc distrus de explozie ( 17 Octombrie 2025 )

    Capitala a fost zguduită în această dimineață de o explozie puternică în Sectorul 5. Atenție, urmează informații și imagini cu impact emoțional! Deflagrația a distrus un bloc de locuințe de opt etaje, în urma unei acumulări de gaze.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2