Date companie
 
 
 
 

Spital cu probleme penale

RSS Știri
 
 
Data publicării : 31 Iulie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : caz deces spital Urziceni
 

În paralel cu controlul dispus de ministrul Sănătății la Spitalul Municipal din Slobozia și cu ancheta internă, polițiștii investighează și ei cazul. Nu este însă, singurul caz grav în care este implicat spitalul din Urziceni. Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița anchetează cazul unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, care a murit acasă, la scurt timp după ce fusese consultat și tratat în unitatea sanitară din Urziceni. Conform comunicatului transmis de IPJ Ialomița, în 31 iulie, în jurul orei 05.00, ”polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat de 32 de ani, din localitatea Fierbinții de Jos, ar fi decedat în locuința sa”. La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și unu echipaj de la Ambulanță. Cadrele medicale au constatat decesul bărbatului, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală pentru necropsie. Din verificăril a reieșit că pacientul s-ar fi prezentat, în cursul nopții trecute, la o unitate medicală din Urziceni, unde a primit îngrijri medicale, ulterior, revenind la domiciliu, unde a decedat, se mai arată în comunicat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu. Cazul gravidei care a născut pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni a provocat o reacție rapidă din partea Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a anunțat că, în urma controalelor vor fi aplicate sancțiuni și a precizat că așteaptă demisia managerului unității sanitare. Totodată, el a lnasat un apel către cadrele medicale, de a le acorda asistență tuturor pacienților, cu empatie și grijă.


Spital cu probleme penale

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2