Date companie
 
 
 
 

Sprijin pentru adolescenți

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Iunie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Probleme tineri
 

Care sunt problemele adolescenților din ziua de azi? De ce unii adolescenți și tineri sunt atât de furioși? Au acces la mai multe lucruri și informații decât generațiile anterioare și, totuși, nu par să fie mulțumiți. Psihologii și terapeuții spun că mulți dintre ei pornesc cu probleme chiar din sânul familiei.

RADU LECA, psiholog

"În școala românească, atât în clasele III până în clasa a VIII-a și din clasele IX până în clasa a XII-a, exclusiv noțiunea de bullying este pe primul loc la elemente care sunt definite în felul următor, aducător de depresie, aducător de anxietate, victimele bullying intră în tulburare depresivă, intră în tulburare de anxietate. Părinții trebuie să ajute copiii din toate punctele de vedere cu răbdare, cu blândețe. Există o exprimare care acum face furori printre părinți, educație cu blândețe. Această exprimare va aduce de la sine înțelegerea tuturor lucrurilor ce trebuie să fie realizate de către părinți în așa fel încât toată lumea să fie în regulă acasa."

Cadrele didactice și părinții susțin ideea de a avea psihologi sau terapeuți care să îi ajute pe elevi să își depășească problemele.

PAUL TOMOȘOIU, profesor de Geografie

"Această deprindere de violență, această lipsă de răbdare, lipsă de comunicare, problemele să știți că sunt cumva legate și de situația de acasă, din familie și lucrurile pot degenera, mai ales că acum sunt și alte tendințe și folosirea excesivă a telefonelor și tot felul de programe pe care le folosesc, asta și constatăm că lipsa cititului are repercusiuni foarte mari în nivelul lor de exprimare, nivelul lor de a da un răspuns cât se poate de corect la un concurs."

VOX, părinte “Nu mai sunt copiii cum erau odată, dar asta trebuie învățat în familie. Și cum nici în familie nu mai e cum a fost, asta e.

-Ce îi diferențiază față de copiii din trecut?
- E mult stres în ziua de astăzi, copiii nu mai știu ce e aia să se joace, în natură, calculator și atât, e pe repede înainte în ziua de azi."

VOX, părinte "Știu că generația din ziua de astăzi este mult mai rebelă față de generația din anii anteriori, într-adevăr ar fi minunat dacă s-ar putea să se pună în școli un personal adecvat, să se ocupe de educația lor, au nevoile lor, mai ales după perioada aceasta pandemică. Sunt mult mai rebeli, mult, mult mai rebeli, trebuie un pic temperați, cred că un psihoterapeut sau un psiholog ar fi adecvat pentru ei." 

Specialiștii caută soluții pentru a lupta cu nesiguranța tinerei generații.

ROXANA BORZ, terapeut

"Să pornim cu înțelegerea profundă a sursei de unde vin aceste probleme cu care ei se confruntă, ca adolescenți, ca tineri și să înțelegem că ceea ce s-a întâmplat în copilăria lor a creat un concept de sine, adică o imagine de sine defectuasă, toxică, ce face ca în subconștientul lor să apară probleme de neîncredere, de stimă de sine scăzută, convingeri că voi fi rănit, voi fi abuzat, nu sunt înțeles, nu sunt destul de bun. Este foarte important să lucrăm cu noi, să lucrăm, să conștientizăm aceste convingeri pe care le avem, care ne-au format conceptul de sine, felul cum este structurată ființa noastră și să începem să schimbăm aceste convingeri: sunt în siguranță în lumea mea, sunt bine în lumea mea, sunt tratat cu respect, pot să am încredere în mine, cred în mine."

Specialiștii în domeniu recomandă pregătirea copiilor pentru a lua propriile decizii încă de la o vârstă fragedă, pentru a se putea integra în societate, mai apoi, în viața adultă.


Sprijin pentru adolescenți

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2