Strat gros de zăpadă, atmosferă de basm, aventuri de povestit la-ntoarcerea acasă și relaxare după pofta inimii! De toate acestea au parte turiștii care aleg să-și petreacă vacanța sau weekend-ul în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Cunoscută drept stațiunea montană cu cea mai lungă perioadă de menținere a stratului de zăpadă din România, Stâna de Vale este destinația ideală pentru iubitorii sporturilor de iarnă, pentru cei dornici de mișcare în Happy Land Adventure, dar și pentru cei care își doresc relaxare în aer liber, într-o zonă care rivalizează cu celebrele stațiuni din Austria sau Elveția. În stațiune sunt amenajate două pârtii de schi, cu o lungime totală de 1360 de metri, o pârtie pentru schiorii începători dotată cu bandă de urcare și o pârtie de săniuș destinată micilor turiști. În Parcul de Aventură, turiștii de toate vârstele au la dispoziție, în condiții de siguranță, tubing-ul și tiroliana, care asigură avântul distracției atât iarna cât și vara. La fel, bobul este la îndemâna iubitorilor de aventură pe tot timpul anului. Este important de știut și faptul că în stațiunea Stâna de Vale funcționează o școală de schi cu monitori acreditați, care asigură inițierea persoanelor de toate vârstele în tainele acestui atractiv sport pe zăpadă. Cei dornici de mai multă aventură și adrenalină, pot face plimbări prin pădure cu ATV-ul sau snowmobilul. În contextul pandemiei de coronavirus, administrația stațiunii a luat toate măsurile prevenire a răspândirii coronavirusului, astfel încât turiștii să-și poată petrece vacanța în siguranță.
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Boboteaza, această mare sărbătoare care cinstește Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, este celebrată în fiecare an, pe 6 ianuarie, de toți creștinii. Și astăzi, preoții au oficiat slujba de sfințire a apelor, iar credincioșii au primit agheasmă.
Sărbătorile de iarnă continuă, la fel și distracția în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Copii, părinți, bunici, iubitori ai sporturilor de iarnă sau, pur și simplu, dornici de plimbare în aerul curat al zonei, cu toții trăiesc din plin bucuria zilelor petrecute...
Dacă, în alte zone montane din țară, ninsorile abundente și viscolul împiedică turiștii să se bucure din plin de frumusețea iernii, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale, distracția în aer liber este la ea acasă. Turiștii au luat cu asalt și duminică pârtiile...
La Stâna de Vale, în județul Bihor, ninsoarea a luat o pauză numai bună pentru mulțimea de turiști care a luat cu asalt pârtiile de tubing, schi și săniuș, Parcul de Aventură și împrejurimile stațiunii. Întreaga zonă este acoperită de hlamida de un alb imaculat...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

