Date companie
 
 
 
 

Statul român refuză echivalarea studiilor de specializare făcute de medici în străinătate

RSS Știri
 
 
Data publicării : 8 Iunie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : proiect, refuz, medici, roman, strainatate, ministerul, sanatatii, statul, criterii, comisie, diplome, echivalarea, supraspecializare
 

Statul român le trântește ușa în nas medicilor români care,după ce își fac supra-specializări în străinătate, vor să se întoarcă în țară. Sunt cazuri în care comisiile de specialitate refuză echivalarea studiilor în medicină făcute în străinătate, și asta fără a exista un motiv bine întemeiat. Într-o astfel de situație este medicul Marius Uscatu. După ce a terminat facultatea de medicină și rezidențiatul în țară, el a plecat la supraspecializare în chirurgia piciorului, în Franța. La întoarcere, comisia din cadrul Ministerului Sănătății a refuzat să îi echivaleze studiile.

MARIUS USCATU, medic "Am rămas, evident, stupefiat! Când ți se spune, practic, nu avem nevoie de ceea ce știi tu."

În cei trei ani petrecuți în spitalele din Strasbourg și Monaco, Marius Uscatu a operat,. cot la cot, cu cei mai buni chirurgi. El a perfecționat chiar și o tehnică nouă de operare a monturilor.

MARIUS USCATU, medic "Nu am avut forța necesară, eu, personal, să lupt cu întreg sistemul, pentru că, practic, toți acești colegi care se întorc cu ultraspecializări încearcă, ca și mine, cu forțele noastre minime, să impună ideea de supraspecializare. Pentru că așa se naște progresul în medicină."

prin telefon: RAED ARAFAT, secretar de stat, Ministerul Sănătății "Sunt situații cu are noi ne-am întâlnit, în care veneau cu documente și cu studii și în care, în mod nejustificat, una sau alta din comisii refuza recunoașterea. Și aici nu putem să credem decât că de teamă c-o să vină cineva să facă ceva mai bun sau, hai să zicem, mai competent."

S-a ajuns, astfel, în situația în care sistemul sanitar din România refuză competențe necesare, deși a pierdut 14.000 de medici, în ultimii șase ani, iar exodul cadrelor medicale peste hotare continuă. O comisie a Ministerului Sănătății lucrează la un proiect care conține criterii clare, cu privire la recunoașterea diplomelor obținute de medicii care fac stagii de pregătire sau supraspecializări în străinătate. Proiectul ar urma să fie gata, până la finele acestui an.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Revolta localnicilor îngroziți de crima adolescenților ( 26 Ianuarie 2026 )

    Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.

  • Tura la camera de gardă, epuizantă ( 5 Ianuarie 2026 )

    Medicii fug de gărzi nu din cauza comodității sau a lipsei de responsabilitate. Plata insuficientă și durata ”inumană” a gărzilor sunt cele care pun barieră între medici și camerele de gardă. Cel puțin așa reiese din mesajul postat pe Facebook de Sanitas...

  • Deepfake cu Raed Arafat, pentru tentativă de fraudă în online ( 30 Decembrie 2025 )

    Un deepfake în care apare șeful DSU, Raed Arafat, a provocat reacția Ministerului Afacerilor Interne. În clipul fals, Raed Arafat apare prezentându-și cazul personal, susținând că ar fi fost bolnav de diabet și s-ar fi vindecat datorită unei presupuse...

  • Consecințe, în criza apei din județele Prahova și Dâmbovița ( 11 Decembrie 2025 )

    Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...

  • Legea ”Nordis” merge la promulgare ( 12 Noiembrie 2025 )

    În sfârșit, legea ”Nordis” a fost votată, după luni întregi de tergiversări, și merge la promulgare. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, legea ”Nordis”, care schimbă regulile din piața imobiliară...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2