Date companie
 
 
 
 

Târg de Crăciun, în Parcul Drumul Taberei

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 Noiembrie 2021
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Targ Craciun S6
 

S-a dat startul târgurilor de Crăciun, în Capitală! Primul care și-a deschis porțile, joi-seară, este târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, organizat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6. Primarul Ciprian Ciucu, alături de mai mulți copii, a aprins luminițele care au luminat feeric întreaga zonă.

AMBIANȚĂ ” 10, nouă, opt, șapte, șase, cinci, patru, trei, doi, unu.” 

CIPRIAN CIUCU, primar, Sector 6, București ”Este primul târg din Sectorul 6. I-am spus ”West Side Christmas Market”, adică ”Târgul de Crăciun din partea de vest a orașului”. Noi suntem în partea de vest a orașului. El fiind primul, este nou. Suntem la prima ediție și, evident, nu totul este nou, dar ne străduim. Vrem să facem din acest târg o tradiție.”

Tot spectacolul fabulos s-a desfășurat în cuva lacului de agrement. ”West Side Christmas Market” va avea loc zilnic, până pe 26 decembrie, între orele 12:00 – 20:00, iar intrarea este gratuită. Accesul este permis, însă, doar cu prezentarea certificatului verde.

CIPRIAN CIUCU, primar, Sector 6, București ”- V-au felicitat locuitorii pentru acest târg? – Unii da, alții nu. Alții m-au luat la rost, din cauză că este, totuși, nevoie să respectăm legea și să venim cu certificat. Îmi pare extrem de rău, pentru faptul că sunt aceste restricții, dar nu putem să nu respectăm legea. ”

Simbolul Crăciunului, bradul natural, este înalt de opt metri, și a fost împodobit cu fulgi de nea, steluțe și leduri cu motive de sărbătoare. Acesta este amplasat în ghiveci, în mijlocul târgului, iar la finalul Sărbătorilor va fi replantat, alături de ceilalți brăduți care vor decora tabloul de poveste. Pe lângă brad, un Moș Crăciun înalt de cinci metri, alături de alte personaje fantastice, îi fascinează pe copii. Iar ca bucuria să fie completă, cei mici vor putea face plimbări cu trenulețul și se vor da în carusel.

VOX ”Îmi place tot! Să iau bomboane, să mă joc cu trenul. Tot îmi place de aici. Și caruselul. Și îl aștept pe Moș.”

VOX ”Sunt foarte multe lumini. - Te-ai dat în carusel? – Nu, acum vreau să mă dau.”

VOX ”Acum am venit și noi, am auzit că se va deschide aici târgul de Crăciun și o să ne punem și noi la o coadă să o dăm pe fetiță în trenuleț, dar este destul de aglomerat, din ce văd coada la trenuleț. O să luăm un vin fiert și posibil să ne dăm și în carusel, dacă o să avem noroc.”

De la ”West Side Christmas Market” nu lipseșc vinul fiert, turta dulce, cozonacii, plăcintele și alte bucate tradiționale savuroase. 30 de căsuțe împodobite au fost deschise, iar meșterii au venit și ei cu noua colecție de globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente pentru brad. Punctul de atracție este, însă, patinoarul amenajat în cuva lacului, ce măsoară 1.000 mp. O oră de dat pe gheață costă 10 lei, iar seria de două ore, 20 de lei. În weekend, tariful va fi de 25 lei. Cei care nu au patine, le pot închiria cu 15 lei. Național TV și Național FM sunt parteneri media ai acestui eveniment.


Târg de Crăciun, în Parcul Drumul Taberei

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2