O zi până când trecem la un nou sistem de tarifare european în telefonie! Astfel, din 15 iunie, minutele, SMS-urile și datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene și țărilor din Spațiul Economic European vor fi taxate la fel ca în rețelele naționale. După epuizarea acestora, consumul va fi taxat la fel ca în România, în afara propriei rețele. Anunțul a fost făcut astăzi de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. De altfel, în luna aprilie a acestui an, Parlamentul European a aprobat un acord cu Consiliul UE privind prețurile maxime pe care companiile și le pot aplica reciproc pentru utilizarea rețelelor. Noul sistem de tarifare, denumit „Roam like at home”, vrea să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în țările UE, dar și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Noile condiții se aplică în mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, achiziționate atât înainte de 15 iunie, cât și după această dată. De noul sistem nu vor beneficia însă clienții care aleg în mod expres un plan tarifar alternativ pentru serviciul de roaming.
Val de percheziții, în București și în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Bihor, Sibiu, Satu Mare și Ilfov, într-un dosar privind comiterea unui jaf, într-un apartament din Brașov! Polițiștii și procurorii au descins la 28 de adrese, de unde au ridicat sume de bani...
Avertisment de la ANAF! Agenția Națională de Administrare Fiscală semnalează că au apărut mesaje SMS false, transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt informați că ANAF le-a poprit conturile, indicându-li-se totodată...
Starea precară a sănătății românilor, reflectată în Raportul ”Health at a Glance: Europe 2024. State of Health in the EU Cycle” 2024, publicat de Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică! Conform...
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a acordat distincțiile "Credință și loialitate" jurnaliștilor care au demonstrat de-a lungul timpului pasiune și devotament pentru meseria pe care și-au ales-o.
Ziua Drapelului Național al României este celebrată, astăzi, cu onoruri militare și ceremonii religioase. Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când guvernul revoluționar...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019