Date companie
 
 
 
 

Tenorul Octavian Andrei Dumitru de la Opera Națională din Iași a fost găsit spânzurat în vila sa

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Februarie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : iasi, spanzurat, casa, opera, dumitru, probleme, iubita, doliu, octavian, financiare
 

Doliu în lumea culturală ieșeană! Tenorul Octavian Andrei Dumitru de la Opera Națională din Iași a fost găsit spânzurat în propria locuință. Trupul bărbatului de 34 de ani a fost descoperit chiar de iubita acestuia, care îi era și colegă la Operă. Cei doi locuiau împreună în casa nouă construită la marginea Iașului, în care se mutaseră în toamna anului trecut. Speriată, femeia a alertat poliția. Colegii spun că, în ultima perioadă, Octavian Dumitru era abătut.

VOX "În ultima perioadă am avut o ciudată senzație că ceva nu e în regulă cu el. L-am întâlnit acum câteva zile. L-am întrebat, dar nu a vrut să spună. Nu știu ce probleme avea. Poate de sănătate!"

Din primele cercetari, reiese că tenorul avea probleme financiare, după ce s-a împrumutat ca să-și construiască locuința. Potrivit martorilor, ca să scape de datorii, Octavian Dumitru își vânduse casa cu circa 50.000 de euro și s-ar fi înțeles cu noul proprietar să se mute abia la primăvară.

VOX "Culmea ironiei face ca noi să fi cântat pe scenă! Viața e facută s-o trăești până la capăt. Eu l-am vazut pe el schimbat în ultima perioadă. El a avut semne că se va întampla ceva. A slăbit foarte tare."

Octavian Andrei Dumitru s-a nascut în Galati, iar studiile le-a făcut la Iași, la Universitatea de Arte "George Enescu". După încheierea facultății, tenorul și-a început și cariera muzicală pe scena Operei Naționale din orașul lui Eminescu.

VOX "A facut școala la Iași. De 11 ani are serviciu la Iași. Avea o relație cu o fată, altceva nu știu. Venea la Galați cu spectacole."

Tenorul Octavian Andrei Dumitru a jucat in zeci de spectacole de operă. Ultimul spectacol în care și-a susținut aria a fost ”Bărbierul din Sevillia”.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Final de pelerinaj, la Iași ( 16 Octombrie 2025 )

    Circa 300.000 de credincioși au participat la toate evenimentele și slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în perioada pelerinajului dedicat Sfintei Parascheva. Dintre aceștia, peste 206.000 au trecut pe la racla cu sfintele moaște. 

  • Victima focului ( 16 Octombrie 2025 )

    Incendiu cu o victimă, în localitatea Gura Putnei din județul Suceava! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 66 de ani, și-a pierdut viața, miercuri-seară, în incendiul care i-a cuprins casa.

  • Pelerinaj în avans, la Sf. Parascheva ( 6 Octombrie 2025 )

    Pelerinii au început să sosească încă de duminică la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul religios va începe oficial pe 8 octombrie, dar unii credincioși au preferat să ajungă mai devreme...

  • Victimele indolenței ( 5 Octombrie 2025 )

    Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...

  • Consecințele haosului de la Spitalul de Copii din Iași ( 29 Septembrie 2025 )

    Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2