Date companie
 
 
 
 

Timpul de gândire, stabilit de un judecător bucureștean, lasă cererea arestaților fără obiect

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Septembrie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : capitala, arest, mama, preventiv, gandire, judecator, funeralii, bara, bogdan, dragos, cerere, eliberare, provizorie
 

Un judecător din Capitală a șocat pe toată lumea, după ce a solicita timp de gândire o săptămână, pentru a analiza cererea a doi frați de eliberare provizorie din arest preventiv, pentru a participa la înmormântarea mamei lor. În aceste condiții, decizia magistratului ar putea fi pronunțată la patru zile după funeralii.

ALINA BÂRA, soția unuia dintre frați "Noi am avut, de dimineață, recurs la băieți, iar marți, cand s-a aflat răspunsul, în jurul orei 3 și jumătate, a decedat. Nu a fost bolnavă. Nu a avut probleme de sănătate înainte. A cedat emoțional! Există și raportul medical, care spune că nu i-a mai rezistat inima!"

CLAUDIA BÂRA, soția unuia dintre frați "Nu dorim decât atât: ca cei doi să vină, măcar pentru două ore, să vină să își vadă mama pentru ultima oară. Nu vrem nimic mai mult!"

MIHAELA BODÂRLĂU, avocat "Termenul a fost acordat pentru luni, 23. Astăzi, am făcut o cerere de preschimbare a termenului, pentru că, după părerea mea, pe data de 23, e o cerere fără obiect. Nu mai au la ce participa."

Frații Dragoș și Bogdan Bâra sunt în arest preventiv de aproape un an, sub acuzațiile de ultraj și distrugere. Potrivit apropiaților, acesta este și motivul pentru care mama celor doi a murit, la vârsta de 51 de ani, de inimă rea.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ciprian Ciucu, primar ales al Capitalei ( 8 Decembrie 2025 )

    Candidatul Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu a câștigat mandatul de primar general al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate în 7 decembrie. Conform rezultatelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea...

  • Paradă militară de Ziua Națională, în București ( 1 Decembrie 2025 )

    Paradă militară în Capitală, de Ziua Națională! Peste 2.900 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor...

  • Horațiu Potra, arestat preventiv ( 21 Noiembrie 2025 )

    Horațiu Potra, fiul său, Dorian Potra, precum și nepotul acestuia, Alexandru Potra, rămân în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, a decis, vineri, Curtea de Apel București. 

  • Funeralii de stat, pentru Ion Iliescu ( 6 August 2025 )

    Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost instalat, miercuri-dimineață, pe catafalcul amenajat în Sala Unirii din Palatul Cotroceni. Convoiul funerar a plecat la ora 08:30 de la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a încetat din viață...

  • PSD și USR, dispută pe funeralii ( 6 August 2025 )

    Refuzul USR de a accepta organizarea funeraliilor de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu pune pe jar Coaliția. Ședința Coaliției, care avea pe agendă al doilea pachet de măsuri de austeritate, a fost suspendată, miercuri, din cauza absenței...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2