Un TIR încărcat cu colete s-a răsturnat, luni dimineața, pe Autostrada A1, în zona localității Găiseni, din județul Giurgiu. Acesta a lovit o mașină și s-a răsturnat în afara drumului, peste un alt autovehicul staționat pe banda de urgență. Potrivit ISU Giurgiu, în mașina peste care s-a răsturnat TIR-ul nu se afla nimeni. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, una SAJ și Poliția. Doi bărbați au fost monitorizați de echipajul medical la fața locului, dar au refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Accident grav în orașul Piatra-Olt! Un conducător auto, în vârstă de 19 ani, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-o terasă. În urma impactului, nouă persoane au fost rănite, între care șoferul, trei pasageri din autoturism și cinci persoane care se aflau pe terasă în acel moment.
Un autoturism a fost cuprins de flăcări pe Drumul Național 17, în apropierea localității Ilișești, din județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
O mașină care a luat foc a provocat un incendiu uriaș, într-o localitate din județul Giurgiu! Totul a pornit de la un scurtcircuit la instalația electrică a unui autoturism parcat în apropierea unui teren agricol din Bălănoaia. Flăcările au cuprins mașina...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

