Date companie
 
 
 
 

Traian Băsescu, din nou moldovean

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 Mai 2026
Categorie : Social - economic
 

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a redobândit cetățenia moldovenească, a anunțat, marți, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. ”Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic, ca să mergem înainte - spre un viitor european. Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova. Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova”, a transmis Maia Sandu. După aflarea veștii fostul șef al statului român i-a mulțumit Maiei Sandu și a dat asigurări că rămâne ”devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană și în egală măsură cauzei reunificării țării și a poporului român”. Traian Băsescu a devenit cetățean al Republicii Moldova în noiembrie 2016. La aceeași dată, a devenit cetățean moldovean și Maria Băsescu. Ulterior, cetățenia moldovenească a lui Traian Băsescu a fost retrasă, prin decizia fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.


Traian Băsescu, din nou moldovean

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2