Date companie
 
 
 
 

Transportatorii continuă protestele

RSS Știri
 
 
Data publicării : 27 Septembrie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : minister, protest, licitatii, ordin, transportatori, operatori, confederatia
 

A fost o noua zi de proteste în fața Ministerului Transporturilor. Zeci de transportatori și-au arătat nemulțumirea față de un ordin recent al ministrului de resort, care nu le mai acordă prioritate la licitații firmelor care operau deja pe un anumit traseu. Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat că instituția pe care o conduce este deschisă dialogului și altor forme de dezbatere. Acesta a subliniat, însă, că piața transporturilor regulate inter-județene de pasageri trebuie să fie deschisă și accesibilă oricui este autorizat să desfășoare o astfel de activitate.

ROXANA DUMITRICĂ, reporter ”Membrii Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România s-au întâlnit la Comisia de Dialog Social cu reprezentanți din minister, unde s-a discutat despre schimbarea reglementărilor privind transportul de pasageri.”

Săptămâna trecută, patronatele, federațiile și sindicatele din transporturi anunțau ample acțiuni ce presupun întreruperea transportului în toată țara. Mai mult, sindicatele solicită demisia sau demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Șova, “după ce și-a demonstrat incompetența, în repetate rânduri”.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Protest masiv pentru Educație ( 4 Februarie 2026 )

    Sistemul de educație din România se confruntă cu un nou val de tensiuni. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern au scos în stradă profesori, studenți și elevi din toată țara.

  • Revolta localnicilor îngroziți de crima adolescenților ( 26 Ianuarie 2026 )

    Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.

  • După protest, sancțiuni financiare și dosare penale ( 16 Ianuarie 2026 )

    Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...

  • O justiție prizonieră ( 15 Noiembrie 2025 )

    Sute de oamni au participat, vineri-seară, la protestul desfășurat sub genericul ”Ce face Lia cu Justiția din România? - Vrem revocarea apărătoarei corupților”, inițiat de mai multe organizații civice în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

  • Protestul studenților ( 30 Septembrie 2025 )

    Studenții au ieșit în stradă, cu o zi înainte de deschiderea anului universitar. Organizațiile studențești au organizat proteste în București și în alte centre universitare din țară, nemulțumite de tăierea burselor și de eliminarea gratuității...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2