Date companie
 
 
 
 

Trasee montane închise din cauza zăpezii, în Bucegi

RSS Știri
 
 
Data publicării : 31 Octombrie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : zapada, bucegi, montane, trasee
 

Vești proaste pentru iubitorii de aventură! Traseele montane din Munții Bucegi vor fi închise începând de mâine, din cauza vremii nefavorabile. Potrivit șefului Salvamont Bușteni, în zonă ninge deja de ceva vreme, iar zăpada s-a depus într-un strat de câțiva centimetri în partea superioară a traseelor din Masivul Bușteni. Totodată, temperaturile au scăzut drastic, ajungând ziua chiar până la -8 grade Celsius, iar vântul suflă cu putere. Potrivit autorităților, turiștii mai pot ajunge acum doar pe platoul Bucegi, cu condiția să aibă echipament corespunzător de iarnă și să respecte cu atenție marcajele.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Mobilizați pentru asigurarea traficului feroviar ( 22 Februarie 2026 )

    Trenurile circulă în condiții de iarnă, în țară. Compania feroviară CFR SA a anunțat că va continua mobilizarea angajaților pentru asigurarea condițiilor de trafic în contextul vremii nefavorabile.

  • Zăpadă, aer curat și distracție, la Stâna de Vale ( 2 Ianuarie 2026 )

    Începutul de an a debutat într-o atmosferă de petrecere de zile mari, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, iar distracția este departe de a se încheia. Turiștii se bucură, cu mic cu mare, de fiecare moment petrecut în feerica stațiune...

  • Feeria iernii, la Stâna de Vale ( 31 Decembrie 2025 )

    Splendoarea iernii a cuprins în întregime stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, unde pregătirile pentru noaptea dintre ani s-au încheiat, iar oaspeții au parte de tot ce-și doresc. Un covor gros de omăt acoperă totul, iar peisajul pare desprins din basmele...

  • Drumeție în Bucegi, încheiată la spital ( 31 Octombrie 2025 )

    Accident grav, în Bucegi! Salvamontiștii, sprijiniți din aer de un elicopter de la Punctul de Operare Aeriană Brașov, au pornit, joi după-amiază, în căutarea unui băiat, în vârstă de 17 ani, care s-a rătăcit în timpul drumeției cu familia.

  • 11 persoane, preluate de Salvamont ( 19 August 2025 )

    Noi intervenții ale salvamontiștilor! Potrivit Dispeceratului Național Salvamont au fost înregistrate apeluri prin care se cerea ajutor pentru Salvamont Argeș, Maramureș, Neamț, Sibiu, Voineasa și Vrancea. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2