România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora Europei Orientale. Ceasurile vor fi date înapoi, ora 4,00 devenind ora 3,00. Astfel, ziua de duminică, 31 octombrie, este ea mai lunga zi din an, având 25 de ore. Conform Convenției fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ același minut și aceeași secundă, iar diferențele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Odată cu încetarea folosirii orei de vară, 70 de țări din Europa și Statele Unite ale Americii vor da ceasurile cu o oră înapoi. Trecerea la ora de iarnă nu va modifica mersul trenurilor în vigoare. Potrivit CFR Călători, trenurile de călători urmează să plece din stațiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4,00, iar cele care au ora de plecare după 4,00, vor pleca la orele din mersul trenurilor în vigoare, respectând ora Europei Orientale. De asemenea între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orarul în vigoare.
Meteorologii au emis avertizări de cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și polei în jumătate de țară, valabile până miercuri. Stratul de zăpadă va ajunge local până la 50 cm, iar vântul va sufla cu rafale de până la 90 km/h.
Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...
Ratingul suveran al României este menținut la ”BBB minus”, cu perspectivă negativă, se arată în comunicatul transmis de agenția de evaluare financiară Fitch. Ratingul României ”BBB minus” este susținut de apartenența la UE și este asociat cu intrările de capital...
România este pregătită pentru creșterea consumului de gaze naturale prognozată în perioada următoare. Este anunțul făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în contextul temperaturilor negative anunțate de meteorologi.
Dacă, în alte zone montane din țară, ninsorile abundente și viscolul împiedică turiștii să se bucure din plin de frumusețea iernii, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale, distracția în aer liber este la ea acasă. Turiștii au luat cu asalt și duminică pârtiile...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

