Operațiune de salvare riscantă, pe Lacul Snagov! Un bătrân de 79 de ani a fost la un pas de înec, după ce s-a aventurat pe lacul acoperit cu gheață. Doi tineri i-au sărit în ajutor, dar gheața a cedat, iar cei trei bărbați au căzut în apă.
VARAHIIL BĂNĂȚEANU, stareț, mănăstirea Snagov "Băiatul care lucra cu mine la solar a zis: ”părinte, cineva zbiară acolo, merg să vedem”. Pe urmă, a zis: ”e unul în gheață, eu merg să îl scot”."
Localnicii au alertat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ilfov, însă, până la venirea scafandrilor, au reușit să salveze doi bărbați. Oamenii au împins o barcă, pe care au legat-o de mal, pentru a-i putea recupera.
VOX "Un băiat dădea, înota, dar se rupea gheața, altfel, dacă nu aveam barca, nu se putea ajunge."
Al treilea bărbat a fost salvat de scafandrii I.S.U..Doi dintre cei care au fost prinși între ghețuri au fost transportați la spital. Autoritățile atrag atenția tuturor să nu se aventureze pe lacurile încă înghețate, pentru că își pun viața în pericol.
Situația din localitatea bihoreană Sântimreu, unde s-a ajuns accidental la o acumulare de gaze în timpul forării unui puț la peste 120 de metri adâncime, este în atenția autoritățillor. Imediat după semnalarea situației, Comitetul Județean...
Vijeliile au făcut prăpăd în toată țara iar pompierii au intervenit de urgență. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Două persoane care au fost surprinse de vijelie pe Lacul Snagov, în județul Ilfov, în timpul unor activități de agrement, au fost scoase decedate.
25 de localități din nouă județe din țară au fost afectate, de duminică și până luni-dimineață, de ploi, viituri și vânt puternic. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul General pentru...
Un tânăr de 24 de ani a fost salvat de pompierii militari după ce barca gonflabilă în care se afla pe iazul din localitatea Șerbăuți, din județul Suceava a suferit o explozie.
Furnizarea apei menajere a fost reluată în localitățile Târnăveni, Gănești, Adămuș și Băgaciu, a anunțat Prefectura Mureș. Furnizarea apei va fi sistată, însă, ori de câte ori salinitatea va depăși valoarea de 1.500 mg/l, urmând a fi reluată...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

