Magistrații Tribunalului București au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a șase dintre cei 24 de inculpați în mega-dosarul fraudelor bancare. Printre aceștia se numără Dragoș Diaconescu, fost general de securitate, și Daniel Ruse, unul dintre capii rețelei. În schimb, Claudiu Cercel Duca, vicepreședintele uneia dintre băncile implicate în scandal, va fi cercetat în libertate. Deliberările au durat 14 ore.
AMBIANȚĂ : "Cum comentați deciza, domnule Diaconescu? ... Ce relație aveți cu domnul Cercel? De prietenie.. Hai, hai.. Și ați făcut acele intervenții pentru că erați prieteni? Da! Nu, nu, nu, mă..."
NASTY VLĂDOIU, avocatul lui Claudiu Cercel Duca: "Nu au existat probe, așa cum v-am spus și aseară, nici măcar indicii temeinice nu au existat. (...) A primit interdicție de a părăsi localitatea. Sunt anumite condiții care trebuiesc respectate conform legii. (...) Ne vom prezenta, de fiecare dată, la reprezentantul parchetului desemnat cu soluționarea urmăririi penale."
În același dosar, a fost arestat și Mihai Stan, unul dintre beneficiarii creditelor uriașe luate cu garanții false. Alți zece membri ai rețelei de fraudă bancară, cercetați într-un dosar separat, au fost audiați la Tribunalul Călărași. Toți inculpații au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Recursul formulat de apărătorii acestora urmează să fie judecat la Curtea de Apel București. În total, 48 de persoane sunt acuzate de procurorii DIICOT că au contractat credite bancare de peste 30 de milioane de euro, pe baza unor acte false.
Agenția Națională de Administrare Fiscală avertizează asupra unor tentative de fraudă prin mesaje false transmise în numele ANAF. Potrivit unui comunicat al instituției, este vorba de mesaje ce conțin un link ce imită interfața Formularului de Contact al ANAF.
Un deepfake în care apare șeful DSU, Raed Arafat, a provocat reacția Ministerului Afacerilor Interne. În clipul fals, Raed Arafat apare prezentându-și cazul personal, susținând că ar fi fost bolnav de diabet și s-ar fi vindecat datorită unei presupuse...
În domeniul ajutoarelor sociale există cazuri de beneficiari care au ajuns să primească bani de la stat prin fraudă. Este declarația ministrului Muncii, Florin Manole, care subliniază că numărul beneficiilor sociale obținute prin fraudă este mare.
Grup infracțional destructurat! Oamenii legii au descins într-un dosar de fraudă cu medicamente pentru boli grave. Sunt implicate mai multe persoane, printre care și medici și farmaciști.
13 percheziții, joi, în București și în județele Ilfov, Giurgiu și Călărași, la membrii unei grupări suspectate că a provocat, în Marea Britanie, un prejudiciu de peste un milion de lire sterline! Suspecții ar fi creat conturi frauduloase, într-o aplicație a Guvernului Marii Britanii.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

