Date companie
 
 
 
 

Turism pe biciclete, în stațiunea Stâna de Vale

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Septembrie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : turisti, bihor, biciclete, parc, traseu, stana, vale, turistic, happy, land, adventure
 

Șansă la pedalat, pentru iubitorii de ciclism! Agenția de Management al Destinației Bihor, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, HAPPY LAND Adventure și primăria Budureasa, organizează în data de 8 septembrie 2018, evenimentul ”Redescoperă Bihorul pe bicicletă – Stâna de Vale”. Traseul propus prezintă o dificultate ușoară, spre medie. Acesta prevede vizitarea unor obiective turistice din arealul stațiunii balneoclimatice Stâna de Vale, respectiv: Izvorul Minunilor, Valea Iadului, Cascada Vălul Miresei, Cascada Săritoarea Ieduțului. Prima porțiune a traseului presupune coborârea pe Valea Iadului, până la Cascada Vălul Miresei. De aici participanții vor face o scurtă drumeție până la Cascada Săritoarea Ieduțului, apoi vor pedala pe drumul de întoarcere. La final, vor avea ocazia să se delecteze cu mâncăruri tradiționale din zonă, pregătite de comunitatea locală din Budureasa. Programul se va încheia cu distracție în parcul ”HAPPY LAND Adventure”, la prețuri promoționale. Cei care doresc să participe la evenimentul ”Redescoperă Bihorul pe bicicletă – Stâna de Vale”, vor putea călători din Oradea la Stâna de Vale și retur, cu autocarul. Sunt bineveniți, însă, toți cei care doresc să meargă la Stâna de Vale pe cont propriu.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Crescătorie ilegală de reptile ( 16 Ianuarie 2026 )

    Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...

  • Boboteaza, ziua sfințirii apelor și a renașterii ( 6 Ianuarie 2026 )

    Boboteaza, această mare sărbătoare care cinstește Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, este celebrată în fiecare an, pe 6 ianuarie, de toți creștinii. Și astăzi, preoții au oficiat slujba de sfințire a apelor, iar credincioșii au primit agheasmă.

  • Ajun de Bobotează, la Stâna de Vale ( 5 Ianuarie 2026 )

    Sărbătorile de iarnă continuă, la fel și distracția în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Copii, părinți, bunici, iubitori ai sporturilor de iarnă sau, pur și simplu, dornici de plimbare în aerul curat al zonei, cu toții trăiesc din plin bucuria zilelor petrecute...

  • O vacanță de iarnă perfectă, la Stâna de Vale ( 4 Ianuarie 2026 )

    Dacă, în alte zone montane din țară, ninsorile abundente și viscolul împiedică turiștii să se bucure din plin de frumusețea iernii, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale, distracția în aer liber este la ea acasă. Turiștii au luat cu asalt și duminică pârtiile...

  • Distracție pe tărâmul iernii, la Stâna de Vale ( 3 Ianuarie 2026 )

    La Stâna de Vale, în județul Bihor, ninsoarea a luat o pauză numai bună pentru mulțimea de turiști care a luat cu asalt pârtiile de tubing, schi și săniuș, Parcul de Aventură și împrejurimile stațiunii. Întreaga zonă este acoperită de hlamida de un alb imaculat...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2