Date companie
 
 
 
 

TVA de 9% pentru pâine și specialități din panificație, de la 1 septembrie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 August 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : septembrie, paine, tva, ministerul, agriculturii, ordin, redus
 

Pâinea și specialitățile din panificație fără umplutură vor avea TVA de 9%, începând cu data de 1 septembrie, potrivit unui ordin comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministerului Finanțelor Publice, publicat în data de 28 august în Monitorul Oficial. Potrivit Agerpres, în document sunt definite și produsele cărora li se va aplica cota redusă de TVA. Textul precizează, cităm prin pâine se înțelege produsul preparat dintr-un aluat obținut din diferite sortimente de făină, utilizate în amestec ori singure, cu sau fără alte ingrediente, frământat cu apă, afânat prin fermentația drojdiei și precopt sau copt, inclusiv în stare congelată, dar la care nu s-au adăugat miere, ouă, brânză sau fructe și care are un conținut de zahăr și de grăsimi în substanță uscată de maximum 5%, din greutate. Ordinul prevede o cotă redusă de TVA și la produsele de panificație care au compoziția pâinii, respectiv cornurile, chiflele, batoanele, covrigii, minibaghetele, franzeluțele și împletiturile. În ceea ce privește covrigii, aceștia se încadrează în prevederi, indiferent de gramaj sau dacă sunt sau nu sunt afânați prin fermentația drojdiei. În schim, nu beneficiază de reducerea TVA produsele cu umplutură de orice fel. În urma aplicării noului TVA, pâinea va fi mai ieftină din 1 septembrie în raioanele specializate din hipermarketuri, dar și în magazinele proprii ale brutăriilor a declarat, joi, pentru Agerpres, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Sprijin financiar pentru persoanele cu dizabilități ( 22 Septembrie 2025 )

    Proiectul ”Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST”, lansat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități în parteneriat cu Ministerul Muncii...

  • Lista compensatelor, extinsă ( 11 Septembrie 2025 )

    Lista medicamentelor compensate este completată cu zeci de medicamente, potrivit prevederilor unui ordin lansat în consultare publică, de Ministerul Sănătății. ”Va permite includerea în listele de medicamente compensate a 35 de medicamente.

  • Memorandum pentru energie ( 4 Septembrie 2025 )

    Ministerul Energiei a înaintat către Guvern un memorandum cu cinci măsuri de reformă a pieței de energie pe termen scurt, în conformitate cu contextul european, directivele Comisiei Europene, recomandările Eurelectric, Agenției pentru...

  • Rezultate finale, la bacalaureatul de toamnă ( 26 August 2025 )

    Ministerul Educației a publicat, marți, rezultatele finale privind sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, pe pagina web dedicată și în centrele de examen. Conform datelor, examenul de bacalaureat a fost promovat de 8.202 candidați...

  • Val de scumpiri, de mâine ( 31 Iulie 2025 )

    Val de scumpiri, de la 1 august! Românii vor plăti mai mult pentru toate serviciile și produsele pe care le vor cumpăra. Începând de vineri, TVA-ul general crește la 21%, față de 19%, iar cota redusă va fi 11%, față de 9%, pentru categorii precum alimente, cărți și medicamente.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2