Ucigașul polițiștului din Timiș a fost externat din spital, în această dimineață. Ionel Marcel Lepa a fost scos escortat de polițiști, din salonul spitalului și până la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. După ce a fost audiat de procurori, a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Dacă instanța va fi de acord cu propunerea procurorilor, suspectul de crimă va fi transferat la penitenciarul din Timișoara. În spital, Lepa a fost supus unei intervenții chirurgicale, în urma căreia i-au fost extrase din corp două gloanțe. El a fost tot timpul păzit de polițiști. Pe timpul internării, el a refuzat hrana, motivând că nu vrea să fie dus la grupul sanitar de polițiștii care îl supravegheau. Medicii au declarat că, în perioada internării, nu au fost probleme, starea deținutului fiind una bună. Lepa va avea în continuare nevoie de îngrijiri medicale, care vor fi acordate la dispensarul din penitenciar. Polițistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, din județul Timiș, a fost împușcat mortal, duminică, în timp ce încerca să îl prindă pe Ionel Marcel Lepa, urmărit național și internațional. Bărbatul era căutat după ce fusese condamnat pentru tâlhărie. Lepa a fost prins în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 4.45, în casa bunicii unui prieten de-al său din localitatea Remetea Mare. Arma cu care a fost ucis polițistul a fost găsită asupra lui Lepa. El avea asupra lui, atât pistolul, cât și o borsetă cu gloanțe.
Manelistul Dani Mocanu și fratele său, dați în urmărire generală în baza mandatelor de punere în executare a pedepsei cu închisoarea, sunt de negăsit. După pronunțarea sentințelor, polițiștii au mers la locuința din Ștefănești, județul Argeș...
Operațiunea ”JUPITER 4” marchează a treia zi de percheziții, în mai multe județe din țară, și de punere în executare a mandatelor de aducere. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului...
Peste 1000 de polițiști din penitenciare au protestat, la sediul Ministerului Justiției, acuzând lipsa de transparență, amenințările cu restructurarea și subfinanțarea sistemului. Sindicaliștii cer un buget care să asigure integral cheltuielile de funcționare, salariile și investițiile necesare.
Incident bizar, în comuna Racovița din județul Vâlcea! Un șofer de tir a reclamat la Poliție că a fost atacat și jefuit într-o parcare din satul Tuțulești. Polițiștii au descoperit, însă, că șoferul, un cetățean turc în vârstă de 25 de ani...
Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

