Date companie
 
 
 
 

Ultimul drum al lui Mircea Lucescu, presărat cu lacrimi și flori

RSS Știri
 
 
Data publicării : 10 Aprilie 2026
Categorie : Social - economic
 

Legendarul fotbalist și antrenor Mircea Lucescu a fost condus, în Vinerea Mare, pe ultimul drum. La Biserica Sfântul Elefterie, treptele de la intrare au fost acoperite cu petale de trandafiri roșii și albe, așezate înainte de sosirea cortegiului, iar în fața lăcașului de cult au fost așezate coroane de flori, un ultim omagiu adus celui mai iubit om de fotbal. După slujba religioasă de la Biserica Elefterie, convoiul funerar s-a îndreptat spre cimitirul Bellu, acolo unde ”Il Luce” își va dormi somnul de veci, alături de alți iluștri înaintași trecuți la cele veșnice. Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare, acordate pentru meritele sale deosebite și pentru impactul pe care l-a avut asupra sportului românesc, după ce a fost însoțit, în aceste zile de omagiile aduse de toți care l-au cunoscut și l-au iubit, l-au apreciat și l-au respectat pentru sufletul său mare, pentru capacitatea de a scoate ce este mai bun din oameni, pentru empatia de care a dat dovadă față de ceilalți, pentru ajutorul necondiționat acordat tuturor celor care au avut nevoie. La ceremoniile funerare au participat familia și invitații, accesul publicului fiind restricționat din respect pentru durerea familiei. Mircea Lucescu a încetat din viață pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după o perioadă în care starea sa de sănătate s-a deteriorat. Lasă în urmă o carieră impresionantă și o mulțime de oameni pentru care amintirea sa nu se va șterge.


Ultimul drum al lui Mircea Lucescu, presărat cu lacrimi și flori

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2