Imprudență fatală, în județul Buzău! Un bărbat de 40 de ani a murit, după ce a căzut din remorca unei camionete. Tragedia s-a produs în momentul în care camioneta a intrat într-o curbă. Unul dintre cei doi bărbați aflați în remorcă și-a pierdut echilibrul, a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt.
VOX ”Mașina nu are obloane. Numai astea mici, pe partea de jos.”
VOX ”S-a dezechilibrat! A fost în spate. Probabil că nu a avut de ce să se țină. Ce, un pic dacă te-ai dezechilibrat, mașina în mers, a căzut.”
Femeia care conducea camioneta și-a dat seama de nenorocire, abia după ce s-a uitat în oglinda retrovizoare. A oprit imedit, dar era prea târziu. Polițiștii au făcut măsurători și au stat de vorbă cu martorii, pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.
COSMIN ICHIM, agent, Poliția Rutieră Buzău ”O persoană se afla într-un autovehicul, în caroseria acestuia, moment în care, într-o curbă ușoară la dreapta, a căzut pe partea carosabilă.”
VOX ”În primul rând, nu ai voie să-i transporți în caroserie. Și eu sunt șofer, vorba aia, dar nu ai voie în caroserie.- Șoferul ar fi trebuit să-l ia? - Nu, ar fi trebuit să-l ia doar în cabină sau prevăzut cu canapele sau bănci.”
Șoferița în vârstă de 41 de ani s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tragedie pe munte, în zona Prăpăstiile Zărneștilor din Parcul Național Piatra Craiului! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a decedat, după ce a căzut de pe un perete abrupt de pe un versant...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Câinele polițist Șuier a devenit amintire. ”Există prieteni care nu poartă epoleți, dar poartă în inimă o misiune mai grea decât multe uniforme. Acel prieten a fost Șuier, un câinele polițist care a devenit mai mult decât un partener de serviciu, a fost simbol, o emblemă...
Accident de coșmar, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul forestier de pe Valea Arpașu Mare din județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce autovehiculul în care se aflau...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

