Un bărbat din Reșița este după gratii, pentru un metru de fier beton! Instanța l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat, într-o fabrică dezafectată din oraș. Condamnatul, un bărbat în vârstă de 28 de ani, spune că a furat fierul beton ca să facă rost de bani, pentru a-i cumpăra mamei sale medicamentele de care avea nevoie.
COSMIN BOLOSIN, avocat "A furat de la uzina Otelul Rosu o cantitatea infimă de fier. Pentru aceasta, instanța l-a condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu executare efectivă. În Oțelul Roșu nu se găsesc locuri de muncă și nu putea realiza un venit pe cale licită!"
Bărbatul este încarcerat în penitenciarul "Popa Șapcă" din Timișoara. Amnistia l-ar putea elibera.
CARMEN ORAȘANU, avocat "De obicei, când se dă o condamnare cu închisoarea la nivel mic, este ceva în spatele condamnarii. Trebuie să se justifice o măsura preventivă, care, altfel, nu s-ar justifica sau este vorba de o repulsie a judecatorului."
Proiectul de lege pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse a fost adoptat, marți, pe articole, de către deputați, dar a fost scos de pe ordinea de zi a plenului, înainte de votul final.
Accident de coșmar, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul forestier de pe Valea Arpașu Mare din județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce autovehiculul în care se aflau...
Rapperul american Wiz Khalifa, cel care, în iulie 2024, și-a aprins o țigară cu cannabis pe scenă, la un festival organizat la Costinești, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Constanța, la nouă luni de închisoare cu executare, pentru deținere de droguri de risc.
Incendiu cu o victimă, în județul Iași! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce locuința sa din Valea Lupului a luat foc, posibil de la o țigară...
Incendiu cu o victimă, miercuri-dimineață, în județul Vaslui! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a decedat în urma incendiului care i-a cuprins casa, în localitatea Puiești.
Un bărbat și o femeie sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la furt. Ei sunt acuzați că i-au smuls unei femei, în vârstă de 81 de ani, geanta în care avea aproape 150.000 de lei și documente personale...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

