Un bărbat din Suceava a făcut două accidente după ce a petrecut la o nuntă
Data publicării : 26 August 2014
Categorie : Social - economic
|
Cuvinte cheie :
accident, suceava
Un bărbat din Suceava și-a văzut moartea cu ochii, după ce a petrecut o noapte întreagă la nuntă! Omul s-a urcat la volan și a reușit să facă două accidente în numai câteva minute. A scăpat ca prin minune din al doilea accident, fără nicio zgârietură. Speriat de consecințe, el a încercat să se facă dispărut. Dar nu i-a ieșit. Cu toate ca mirosea puternic a alcool, el le-a spus agenților de la rutieră că a băut doar doua pahare de alcool toată noaptea.
[2] ANCA BADALE
purtător de cuvânt, I.P.J. Suceava
"Conducatorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și a fost condus la spital unde a refuzat să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei."
Nuntașul s-a ales cu dosar penal și va trebui să răspundă în fața legii pentru că a refuzat să-i fie recoltat sânge.
Un bărbat din Suceava și-a văzut moartea cu ochii, după ce a petrecut o noapte întreagă la nuntă! Omul s-a urcat la volan și a reușit să facă două accidente în numai câteva minute. A scăpat ca prin minune din al doilea accident, fără nicio zgârietură. Speriat de consecințe, el a încercat să se facă dispărut. Dar nu i-a ieșit. Cu toate ca mirosea puternic a alcool, el le-a spus agenților de la rutieră că a băut doar doua pahare de alcool toată noaptea.
ANCA BADALE, purtător de cuvânt, I.P.J. Suceava: "Conducatorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și a fost condus la spital unde a refuzat să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei."
Nuntașul s-a ales cu dosar penal și va trebui să răspundă în fața legii pentru că a refuzat să-i fie recoltat sânge.
« înapoi la toate știrile
Adaugă comentariu
Alte știri pe aceeași temă
-
Coincidență stranie, în istoria familiei Maronitis ( 30 Ianuarie 2026 )
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
-
Accident grav în Petroșani ( 25 Ianuarie 2026 )
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
-
Coliziune pe contrasens ( 17 Ianuarie 2026 )
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
-
Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
-
Grav accident în județul Hunedoara ( 7 Ianuarie 2026 )
Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat.