Descoperire tragică, într-un canal din Mărășești, județul Vrancea! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Polițiștii vrânceni au fost sesizați prin apel la serviciul unic de urgență 112, sâmbătă-seară, cu privire la faptul că într-un canal de pe raza orașului Mărășești a fost găsit trupul neînsuflețit al unui copilaș, în vârstă de trei ani. Din primele verificări au rezultat indicii că moartea micuțului ar fi putut fi cauzată de un atac al câinilor. Potrivit unor surse locale, copilașul ar fi plecat din curtea casei fără ca cineva din familie să observe și ar fi fost atacat de maidanezi. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea necropsiei. După stabilirea cauzei exacte a decesului, raportul medico-legal va fi înaintat anchetatorilor. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea circumstanțelor producerii tragediei. În urmă cu doar câteva zile, Primăria Mărășești anunța că au fost ridicați 67 de câini fără stăpân, care au fost duși în adăposturi. Totodată, asigura cetățenii că problema câinilor fără stăpân rămâne o prioritate pentru administrația publică locală. Din păcate, pe străzi sunt în continuare maidanezi, iar cazul copilului găsit mort arată că declarațiile oficiale nu sunt suficiente, iar situația poate scăpa de sub control.
Noi demersuri pentru protejarea animalelor din România! Două proiecte de lege vor fi depuse, luni, în Parlament. Scopul lor: înlocuirea eutanasiei ca metodă de gestionare a problemei câinilor fără stăpân cu sterilizarea acestora dar și recunoașterea animalelor ca ființe, întrucât, în România, necuvântătoarele sunt considerate obiecte.
Horia Moculescu a încetat din viață, miercuri-dimineață, la vârsta de 88 de ani. Muzicianul era internat de două săptămâni la Institutul ”Matei Balș” din București, la Terapie Intensivă, din cauza unor probleme pulmonare grave. Compozitorul...
Rusia a lansat, în noaptea de luni spre marți, noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în urma informațiilor primite din partea Statului Major al Forțelor Aeriene, a transmis un mesaj Ro-Alert.
Anchetă la Timișoara, după ce un muncitor nepalez a căzut de pe schela unui bloc în construcție și a decedat! Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a căzut, vineri-dimineață...
Tragedie, într-o familie din Vaslui! Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Un copilaș, în vârstă de un an și cinci luni, a murit electrocutat, marți-seară, după ce ar fi atins un spot luminos de pe un spațiu verde din centrul orașului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

