Mobilizare de forțe polițienești, pentru depistarea unui hoț de salam! Un bărbat din Arad, în vârstă de 39 de ani, a devenit ținta polițiștilor, după ce a furat 20 de kg de salam. Potrivit reprezentanților Poliției Arad, în 20 ianuarie, omul ar fi intrat în curtea unui imobil din Nădlac, de unde a sustras mezeluri în valoare de 1.300 de lei. Se pare că a lăsat urme, deoarece, într-un final, oamenii legii au reușit să-l prindă. De asemenea, cele 20 de kilograme de salam au fost recuperate aproape în totalitate și înapoiate proprietarului. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Salamul cu pricina este un brand renumit, fiind la mare căutare la noi în țară, dar și în străinătate. Are o istorie veche, cu rădăcini în secolul al 14-lea. La ora actuală, este un produs bio, făcut din carne de porc, și costă 70 de lei kilogramul.
Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Șoferul care a provocat un accident sâmbătă, în Timișoara, și a fugit de la locul faptei a fost identificat și prins de polițiști. Conform comunicatului transmis de IPJ Timiș, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în trafic...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

