Date companie
 
 
 
 

Un infractor a evadat din duba poliție la Cluj! El a fost prins după trei ore

RSS Știri
 
 
Data publicării : 3 Februarie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : cluj, evadat
 

A evadat din duba poliției! S-a întamplat la Cluj, în timp ce un infractor era dus cu mașina poliției spre arest, escortat de oamenii legii. Aceștia au oprit la o secție să lase unele probe, iar tânărul s-a făcut nevăzut. Mai exact, vorbim de un hoț de 20 de ani care a spart mai multe mașini. 

AMBIANTĂ: " Dacă o să vedeți pe partea carosabilă un domn îmbrăcat în negru, de înălțime și vi se pare suspect, vă rog să ne anunțați. Un? Un bărbat îmbrăcat în negru, posibil încătușat, să sunați la poliție vă rog. Da." 

Zeci de polițiști, jandarmi și mascați au împânzit imediat orașul. Au fost verificate parcurile, autoturismele și chiar un tren a fost oprit pentru verificări. 

AMBIANȚĂ: " O să vă rog să-mi prezentați documentele personale și ale acestui auto. Cu cine sunteți în mașină? Cu soția. Sărut mâna. Portbagajul, vă rog să mi-l prezentați. Mulțumesc." 

După aproape trei ore de căutari, fugarul a fost prins în curtea unei fabrici. El a dat nas în nas cu paznicul în timp ce cauta o ascunzătoare. A fost ridicat, iar în cele din urmă a ajuns în arest. 

AMBIANȚĂ: " De ce-ai fugit? Unde ai vrut să ajungi? Cum ai fugit? A fost ușor să ieși din mașina de poliție? Era cineva cu tine în mașină? 

VOX: "S-a trântit în ușă și a plecat în colo, păi când am ieșit afară am strigat: ce faci mă, și între timp a venit poliția și l-a prins." 

Acesta este al 5-lea caz când un deținut reușește să evadeze de sub nasul polițiștilor din Cluj. La jumătatea lunii ianuarie, patru deținuți au fugit chiar din arest. Trei dintre ei au fost prinși după câteva ore. Capturarea celui de-al patrulea a durat aproape două săptămâni, timp în care sute de polițiști și jandarmi l-au cautat în județele Cluj și Alba.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2