"Astăzi o să muriți cu mine! Vreau să fac o lume mai bună!" Sunt vorbele unui șofer de microbuz din Târgoviște, rostite înainte de a intra cu vehiculul într-un copac. Trei femei, pasagere în microbuz, au fost rănite, iar conducătorul auto a fost dus la Spitalul de Psihiatrie din Târgoviște, pentru un control.
VOX "O bușitură, eram în pijama, am ieșit. Nu mi-am dat seama cât e de grav, până nu am văzut că a intrat în gard! A luat gardul vecinului de aci."
VOX "A spus că vrea să se omoare, să ne omoare."
ELENA IONESCU, purtător de cuvânt, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște "Au fost aduse patru persoane. Șoferul nu a prezentat leziuni post-traumatice. Se află în stare de agitație. Celelalte trei persoane prezintă mai multe traumatisme craniene minore. Una din ele prezintă traumatism de torace."
RALUCA FLORESCU, purtător de cuvânt, I.P.J. Dâmbovița "Polițiștii au întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă."
Reprezentanții Societății de Transport Public din Târgoviște, unde este angajat bărbatul, au dat un comunicat de presă, în care precizează că șoferul are un aviz psihologic valabil.
Un accident rutier a avut loc în municipiul Arad! Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit violent.
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

