Utilaje agricole furate în Bulgaria, descoperite în județul Suceava! Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Suceava au descoperit, pe raza comunei Dărmănești, un tractor agricol și un încărcător frontal, care ar fi fost sustrase de pe teritoriul Bulgariei. Cele două utilaje agricole au o valoare totală estimată la circa 190.000 de euro. Ancheta a început pe 24 aprilie, când polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma valorificării unor date și informații aflate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale. Potrivit informațiilor, cele două utilaje furate din țara vecină s-ar fi aflat depozitate într-o curte din Dărmănești. În baza sesizării și în colaborare cu autoritățile bulgare, polițiștii au verificat informațiile și, marți, utilajele au fost identificate într-o curte din Dărmănești, iar în aceeași zi, Judecătoria Suceava a emis două mandate de percheziție domiciliară. La percheziții, anchetatorii au găsit și ridicat un tractor și un încărcător frontal, ambele fabricate în anul 2026. Dosarul penal este instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

