Să le mărească pensiile, să le repare drumurile și să le dea și câte un loc de muncă, eventual ca paznici! Asta îi cer lui Traian Băsescu noii săi vecini dintr-o comună din județul Călărași, în care președintele și-a cumpărat un teren agricol. Dacă le onorează cererile, oamenii promit că îl vor ospăta cu brânză și slănină.
VOX "Cand a zis, aseară, că, zice, gata, vreau sa ma vad fermier de teren la câmp, păi, zic, îi zic la asta, hai, fă, de unde are el pămânat pe Nana, că veni de unde e el, din Basarabi sau de unde este, Constanța, cam de pe acolo e, din partea aia."
Vestea că președintele Băsescu se mută la Nana, ca să se facă fermier, i-a luat prin surprindere pe sătenii micul sat din județul Călărași. Oamenii s-au gândit, însă, repede, cum ar putea câștiga ceva de pe urma vecinului.
VOX "Băgați-mă paznic la Băsescu, unde vreți dumneavoastră, băgați-mă paznic. Să facă șoseaua asta, care a luat-o. Să-i spui să ne marească pensiile și nouă, că e trei milioane jumate."
Pământul e mândria oamenilor din comuna Nana.
VOX "Cerșetor nu e nciunul. La noi e cel mai bun pământ în zona asta. De ce a cumparat Băsescu aici? E?"
Sătenii din Nana nu trăiesc, totuși chiar pe roze, dar, din puținul pe care îl au, i-ar dărui ceva și președintelui devenit vecinul lor.
VOX "Îi dau un lapte, o bucată de șuncă. Dacă nu vrea să mănânce, așa, îi dau o slănină, o bucată de brânză."
În final, noii vecini îi transmit președintelui și o urare.
VOX "Dom' Băsescu sa fiți sănătos și la pungă gros!"
În sfârșit, magistrații constituționali au dat undă verde reformei pensiilor magistraților! După cinci amânări, cei nouă judecători din CCR au decis, miercuri, că legea privind pensiile magistraților este constituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților, salutară pentru Guvernul Bolojan! Conform comunicatului transmis de Guvernul României, ”prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale...
Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat pentru 18 februarie decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților. Este a cincea amânare a CCR în acest controversat dosar.
Noul ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță, este preocupat de inegalitățile care marchează pensiile militarilor. El și-a propus să elimine nedreptățile din interiorul sistemului, în care doi oameni care au avut funcții și activitate similare...
Statul plătește comisioane semnificativ mai mari pentru distribuirea pensiilor în numerar, comparativ cu cele pentru plata pe card, precizează ministrul Muncii, Florin Manole. Potrivit oficialului, distribuția pensiilor este în prezent împărțită în mod egal între cele două modalități, cu peste jumătate dintre pensionari care primesc banii pe card și jumătate care primesc banii în numerar, de la poștaș.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

