Date companie
 
 
 
 

Victimele incendiului din Colectiv pierd, rând pe rând, lupta pentru viață

RSS Știri
 
 
Data publicării : 7 Noiembrie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : morti, raniti, medici, tratament, arsi, strainatate, pacienti, austria, bilant, germania, olanda, colectiv, belgia
 

Crește bilanțul tragic al deceselor în urma incendiului din clubul Colectiv. Astăzi au mai încetat din viață câțiva răniți și medicii spun că mai sunt zeci de tineri care se zbat între viață și moarte, la spital. Potrivit medicilor, 48 de răniți, dintre cei peste 100 care mai sunt spitalizați la ora actuală, sunt în stare gravă sau critică. Tot astăzi, 14 răniți au ajuns la trei unități medicale olandeze și la Spitalul Militar din Bruxelles. Ei au fost transportați, în cursul dimineții, cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării, care a decolat de la Baza Militară din Otopeni. Alți doi pacienți au fost transportați la spitale din Austria, cu două avioane S.M.U.R.D., după ce medicii și familiile și-au dat acordul.

RAED ARAFAT, secretar de stat, M.A.I. "Vor veni două echipe, una din Norvegia și una din Finlanda, care vor selecta un număr de pacienți care vor fi duși în Norvegia și în Finlanda pentru tratament."

SORIN MIHAI CÎMPEANU, premierul interimar al României "Urmează o săptămână de foc. E cea mai încărcată săptămână. Motive! O să îi las pe cei care știu specificul activității medicale de ce această perioadă e cea mai dificilă."

MIRCEA ENESCU, medic, Spitalul Grigore Alexandrescu "Suntem reticenți și în ceea ce privește cazurile care au rămas. Nu se știe niciodată când s-ar putea deprecia. Și cazurile la care ne luptăm. Sunt bine și a doua zi se depreciază..."

IOAN LASCĂR, șef, Clinica de Chirurgie Plastică, S.U.B. "Există și minuni, dar există și datele statistice din literatura de specialitate. În cazul asocierii arsurii tegumentare cu cele ale căilor resporatorii, indicele de mortalitate este între 30 și 80%. Incidența complicațiilor majore, cu risc vital, se desfășoară în această a doua săptămână."

NICOLAE BĂNICIOIU, ministrul Sănătății "Din păcate, cele 7 zile începând de azi reprezintă o perioadă dificilă. Poate cea mai dificilă din tratament."

Duminică va sosi o echipă de medici francezi, pentru a evalua situația pacienților cu arsuri, iar luni va veni una din Germania. În scurt timp se va ști și câți pacienți vor fi transportați în Marea Britanie. Guvernul român va suporta integral costurile spitalizării pacienților transferați în afara țării, dar și costurile pentru cazarea și transportul câte unui aparținător, indiferent de durata șederii. Banii vor fi transferați din fondul de rezervă al Guvernului, fie prin intermediul M.A.E., fie prin intermediul Ministerului Muncii.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Tura la camera de gardă, epuizantă ( 5 Ianuarie 2026 )

    Medicii fug de gărzi nu din cauza comodității sau a lipsei de responsabilitate. Plata insuficientă și durata ”inumană” a gărzilor sunt cele care pun barieră între medici și camerele de gardă. Cel puțin așa reiese din mesajul postat pe Facebook de Sanitas...

  • O vacanță de iarnă perfectă, la Stâna de Vale ( 4 Ianuarie 2026 )

    Dacă, în alte zone montane din țară, ninsorile abundente și viscolul împiedică turiștii să se bucure din plin de frumusețea iernii, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale, distracția în aer liber este la ea acasă. Turiștii au luat cu asalt și duminică pârtiile...

  • Zăpadă, aer curat și distracție, la Stâna de Vale ( 2 Ianuarie 2026 )

    Începutul de an a debutat într-o atmosferă de petrecere de zile mari, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, iar distracția este departe de a se încheia. Turiștii se bucură, cu mic cu mare, de fiecare moment petrecut în feerica stațiune...

  • Șoferul fugar, prins în trafic ( 2 Decembrie 2025 )

    Șoferul care a provocat un accident sâmbătă, în Timișoara, și a fugit de la locul faptei a fost identificat și prins de polițiști. Conform comunicatului transmis de IPJ Timiș, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în trafic...

  • Coliziune mortală, pe drumul spre Feleacu ( 16 Noiembrie 2025 )

    O coliziune violentă între două automobile, care s-a produs duminică pe Drumul Național 1, la ieșire din Cluj-Napoca spre localitatea Feleacu, s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor trei. Vă avertizăm că urmează informații și imagini...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2