2014 continuă cu războiul declarațiilor publice dintre premierul Victor Ponta și președintele țării, Traian Băsescu! Co-președintele USL, Victor Ponta a declarat că anul acesta, prioritatea sa și a partidului său o reprezintă destructurarea regimului Băsescu. Se urmărește, potrivit acestuia, ca noul șef al statului să fie diferit de modelul Traian Băsescu, președintele comparat de liderii PSD cu un ... "dictator paranoic".
AMBIANȚĂ: "Liderii PSD vă numesc dictator paranoic! - Cine a spus asta?- ....- Bine!" (râde)
De cealaltă parte, președintele îi cheamă pe șefii USL la dialog și susține că pactul de coabitare este trecut în continuare la capitolul "valid". Reprezentanții USL au însă alte planuri. Aceștia sunt dispuși să colaboreze chiar și cu PDL împotriva președintelui.
VICTOR PONTA, premierul României: "Mai sunt foarte puține săptămâni și zile până când sper să încheiem un regim care zece ani a furat, a mințit! (...) Putem să fim uniți și cu alți reprezentanți ai partidelor care s-au săturat de regimul Băsescu! (...) Cred că e un efort de schimbare a societății românești, la care vor adera și grupul minorităților naționale, UDMR, PPD și PDL care s-au săturat de abuzuri și de șantaj. (...) Cred că și PDL are interesul de a se desprinde de un trecut negru al istoriei sale!"
Victor Ponta nu s-a oprit cu declarațiile aici. Acesta a mai susținut că o victimă a regimului Băsescu este și fostul premier, Adrian Năstase, după ce în 2005, președintele a instituit prin Monica Macovei și Daniel Morar, un sistem împotriva adversarilor săi politici. De asemenea, Ponta a mai comparat situația lui Adrian Năstase cu aceea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoșenko, de asemenea condamnată la închisoare. În acest context, președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să înceteze orice atac la adresa justiției și să reintre în atribuțiile constituționale ale funcției de prim-ministru. Pe de altă parte, membrii CSM analizează deja declarațiile premierului Victor Ponta. Dacă Inspecția Judiciară va constata că acestea au fost de natură să lezeze independența Justiției, CSM poate să-i ceară premierului să-și retragă declarațiile.
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, în vizită oficială în România! Este prima sa vizită externă, de la numirea în fruntea Executivului de la Chișinău. În cursul dimineții, premierul moldovean a fost primit de președintele Nicușor Dan...
Ceremonii și manifestări, sâmbătă, de Ziua Armatei Române! Evenimentele au fost organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele...
Sub asediul știrilor false sau teoriilor conspiraționiste și în absența educației media, românii sunt expuși dezinformării și unii ajung să nu mai distingă adevărul de minciună. Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat o poziție oficială...
Realizarea programului de reforme pentru reducerea deficitului bugetar reprezintă o necesitate pentru țara noastră și orice amânare va anula măsurile luate până acum, susține premierul Ilie Bolojan, într-o intervenție video, pe pagina de Facebook...
Măsurile economice anunțate de Guvernul Bolojan sunt temporare, întrucât, economia țării noastre are capacitatea de a se redresa rapid. Este mesajul transmis de președintele Nicușor Dan, într-o conferință de presă. El a anunțat că la prima rectificare bugetară va propune reducerea bugetului Administrației Prezidențiale cu 20%.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

