În spatele gratiilor, Adrian Năstase, face "Exerciții de libertate". Acesta este titlul volumului scris de fostul premier al României, și lansat la actuala ediție a Târgului Internațional de Carte "Gaudeamus". Prezent la evenimentul organizat de soția autorului, Dana Năstase, și de fiul cel mare, Andrei, fostul președinte al României, Ion Iliescu a declarat că Traian Băsescu este obsesie lui Adrian Năstase. Pentru că în închisoare nu beneficiază de un calculator, Adrian Năstase a scris de mână volumul "Exerciții de libertate". Manuscrisul a fost preluat de Andrei Năstase, care s-a îngrijit de tipărirea acestuia.
ION ILIESCU, fost președinte al României "Citind cartea veți vedea că o notă comună a analizelor sale este mai ales referirea la președintele Băsescu. Este o obsesie a lui Năstase, dar care reflectă o anumită stare de lucruri din societatea românească."
DANA NĂSTASE "În editoriale a apărut des numele domnului președinte și nu cred că inutil."
Aceasta a fost prima lansare a unui volum personal, de la care Adrian Năstase a lipsit. Fiul cel mare, Andrei, a transmis însă mesajul tatălui său.
ANDREI NĂSTASE "Emoțiile vin mai mult din faptul că nu e aici. Noi suntem aici să-l reprezentăm. De obicei, veneam să-l susținem.
După lansare, Adrian Năstase a primit un exemplar tipărit, pe care persoanele prezente la lansare și-au așternut propriile gânduri.
Magia sărbătorilor de iarnă domină, la Târgul de Crăciun din Oradea! Încă de la momentul deschiderii, pe 28 noiembrie, Piața Unirii atrage ca un magnet vizitatori de toate vârstele, dornici să trăiască bucuria colindelor, să asiste la spectacolele...
Sărbători de iarnă ca-n povești, la Oradea! Voia bună, colindele, spectacolele muzicale cu artiști îndrăgiți, surprizele plăcute, darurile și bucatele delicioase fac din Târgul de Crăciun organizat în Piața Unirii cel mai atractiv loc din orașul de pe Crișul Repede.
Tradiția nepieritoare a târgului de Crăciun atrage oamenii, indiferent de vârstă, în fiecare an. Târgul de Crăciun de la Oradea este o dovadă că magia sărbătorilor de iarnă este mai presus de toate. În fiecare zi, târgul din centrul Oradiei...
O nouă seară magică, la Târgul de Crăciun din Oradea! Copii, adolescenți, părinți și bunici, cu toții s-au bucurat din plin de atmosfera târgului organizat în inima Oradiei, locul în care colindele și surprizele plăcute nu contenesc, iar decorul îndeamnă...
Spiritul Crăciunului ne aduce pe toți împreună și ne face să ne gândim la ce am făcut, gândit, încercat și gustat bun în acest an. La Oradea, surprizele nu contenesc. Aici poveștile au final fericit și amintirile se creează la Târgul de Crăciun, alături de cei dragi, de familie și de prieteni.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

